The price of being a sheep is boredom

Postat la 1 februarie 2010 - in Scrise de Erismatici | 6 Comentarii


“The price of being a sheep is boredom. The price of being a wolf is loneliness. Choose one or the other with great care”

de Mircea Ţiplea

spune una din schiţele desenate de celebrul ‘cartoonist’ i blogger american, Hugh MacLeod (gapingvoid.com – cică peste un milion de oameni îi vizitează blogul lunar). Şi am început să mă gândesc dacă e într-adevăr aşa.

M-am gândit la cei zece ani de ‘multinaţionale’ dinaintea fugii mele de lume din toamna anului trecut, la oamenii pe care i-am cunoscut la serviciu, la modul în care i-am judecat şi m-au judecat (mă rog, evaluat). Mi-am adus aminte de toate lişitele şi potârnichile pe care le-am văzut în viaţa mea. Pe urmă, când am trecut de la tabele la ppt. am descoperit căţei şi ponei prezentând, rând pe rând, asistaţi de slide-uri colorate şi gâtuiţi de emoţie, în fata vre-unui crocodil venit de departe care în baza celor câteva zeci de minute de spectacol trebuia să dea verdicte şi să schimbe destine (‘The dogs and poney show”).

Mai apoi m-am întors de la Lausanne cu o carte care mi-a deschis mintea – majoritatea dintre noi urmăm o cale bine bătătorită în viaţa profesională: suntem la început tigri (dăm totul pentru companie, suntem ‘relocabili’ în orice ţară, lucrăm noaptea şi tranşăm grav orice dispută despre work-life balance spunând că e o chestiune de opţiune în viaţă!); pe urmă devenim pisici (suntem încă dispuşi la efort, dar numai în anumite condiţii pe care încet încet începem să le impunem şi noi), iar spre sfârşit devenim urşi (plecăm la program după o zi în care jumătate din timp am stat pe site-uri despre golf, vacanţe şi arme de vânătoare).

Aveţi mare grijă la patologie, unii se nasc urşi, iar alţii pot rămâne tigri toată viaţa. Cei de pe urmă au nevoie constantă de revalidare, altfel îşi pierd motivaţia.

Forţat să trăiesc valorile diversităţii, am descoperit cocoşii, tăuraşii, caprele, curcile şi puii de o zi.

Pe lângă faună, şi flora a fost mereu aproape în toată activitatea mea profesională de până acum. Când se putea obţine ceva fără mare efort, se chema ‘low hanging fruit’. Când promiteai ceva şi uitai să faci, se chema că ‘it fell between the cracks’. Un membru în ‘steering committee’ trebuia să vadă pădurea, un ‘project manager’ trebuia să vadă copacii.

Şi în tot acest timp eu trebuie să fi fost o oaie, alminteri nu m-aş fi plictisit în halul acesta. O oaie evaluată temeinic de-a lungul carierei şi care, în funcţie de proprietarul fiecăruia dintre teste a fost: INTJ, Generator, Rebel la bază dar fazat în Promoter şi Persister (după ridurile de pe faţă –sic!), intelectual la prima vedere, dar pe urmă nu, cu 87% şanse să ajungă leader şi câte şi mai câte.

Pe urmă am învăţat să mă evaluez singur. Azi dimineaţă m-am verificat dacă sunt ‘hunter’ sau ‘farmer’. Iar în ochii celorlalţi oi fi fost, rând pe rând, ba cârtiţă, ba vultur, ba pur şi simplu bou.

Privind acum cu detaşare, am reînceput să văd oameni. Şi de unii dintre ei să îmi aduc aminte chiar cu drag. Câteodată aproape cu dor. Sau cu poftă. Cause I’m a woooolf now…

Mircea Ţiplea este contabil. S-a născut în Baia-Mare, a studiat la Cluj şi a profesat în Bucureşti. Acum locuieşte şi munceşte în Timişoara, un oraş cu oameni mândri şi înstăriţi.
Truda vieţii lui este să fie mai bun. Un om mai bun.

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.2/5 (28 Voturi)
The price of being a sheep is boredom4.2528
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

6 Raspunsuri la “The price of being a sheep is boredom”

  1. Feo/Mihaela Feodorof la aprilie 24, 2010 9:20

    Super prezentarea zoo! Crocodilii veniți de departe sunt foarte apreciați datorită instinctelor.

  2. Monica Stroilescu la aprilie 24, 2010 12:13

    Nici eu nu mai “trebuie sa”, din februarie anul asta!! Si ma bucur in fiecare zi de noua mea adresa de gmail!

  3. Claudia Fratila la mai 6, 2010 9:12

    …dragutza remarca de la sfarsit… de-aia urlu si eu la luna amu… nu stiu daca in final merita pretul sa fii wolf, experienta e minunata, dar daca se prelungeste peste masura si te trezesti ca tot singur urli la luna dupa ani buni de haladuit noaptea prin padure, …nu stiu cat de fun & challenging mai e asta…
    P.S. mai cunosc un wolf care e de ani buni in starea asta si acum are momente de revelatie in care se gandeste la momentul mortii sale… si ma intreb daca nu e cazul sa devin o cute little sheep si sa ma alatur turmei fericite si inocente ce paste in poiana; e si asta o forma de existenta in fond… poate o sa ma amestec bine pe acolo, sa nu ma gineasca vreun rapitor si sa ma treaca intr-o alta dimensiune…

  4. ultrasound technician la mai 12, 2010 13:51

    Valuable info. Lucky me I found your site by accident, I bookmarked it.

  5. Madalina la mai 16, 2010 2:30

    Mi-a placut remarca de la sfarsit, “privind cu detasare, am inceput sa vad oamenii”. Asa pare, ca lucrurile bune pot fi vazute doar cand scapi de incrancenare. Frumoasa parabola!

  6. Diana T la august 24, 2011 22:59

    De acord cu Mădălina :) Dar e nevoie de aceasta încrâncenare ca să ajungi să descoperi lucrurile cu adevărat bune din viața proprie. Încrâncenarea o simți atunci când încerci să urci și să fii foarte bun în profesia ta (exemplul lui Marius) sau când te străduiești să rămâi competitiv în timp ce vrei să oferi tot ce e mai bun, în special timp petrecut împreună, celor doi copii (cazul meu) sau în cine știe ce alte situații… Am văzut de curând un documentar care zice că revelația vine mai devreme sau mai târziu la fiecare… hm…. posibil, let’s hope! Dacă interesează pe cineva, filmul se numește “Schimbarea”: http://www.youtube.com/watch?v=FtbaOOrDQvY&feature=player_embedded#!

Tu ce crezi?