Interviul lunii cu Ioana Pârvulescu

Postat la 10 februarie 2010 - in Interviul lunii | Tu ce crezi?


Un interviu pe lună.

Pentru că lumea noastră, a fiecăruia dintre noi, se mişcă: se poate contracta, sau, dimpotrivă, se poate dilata şi umple. Cu experienţele pe care le trăim, orizonturile pe care le urmărim, dar mai ales cu oamenii pe care alegem să îi ascultăm şi să-i simţim lângă noi.
Pentru că oamenii se pot îmbogăţi din gânduri, experienţe şi sentimente împărtăşite.

Aş vrea să găseşti aici detalii, lucruri esenţiale, zâmbete, momente, bucurii, poate melancolii, gânduri, joc. Cu alte cuvinte, un Om.
O discuţie pe lună, aşternută pe o pagină, care poate te va mişca, te va bucura, te va pune pe gânduri…

În această lună, invitata noastră este Ioana Pârvulescu. Îndrăznesc să vă sugerez să vă aşezaţi comod, cu o cană de ceai în faţă. Pentru 10 minute, veţi intra într-o altă lume, o lume frumoasă.

Ca să puteţi citi mai uşor, am împărţit discuţia în mai multe părţi. Mai jos puteţi citi prima parte.

Gabi Tokacs

Ioana Parvulescu

CRED CĂ A VENIT TIMPUL SĂ SCHIMBĂM MIZA, SĂ MIZĂM PE BINE! (1)

Gabriela Tokacs: Dragă Ioana, în loc de introducere, m-am gândit să punem sub lupă un stereotip: aparent scriitorii aparţin unei lumi aparte, iar majoritatea celor cărora ne adresăm acum sunt din lumea afacerilor. Sunt lumile astea două atât de diferite? Şi unde se întâlnesc ele?

Ioana Pârvulescu: Dacă e să găsesc o calitate importantă a scriitorilor este că ei cuprind în cărţile lor toate lumile posibile. Se pot pune în pielea tuturor şi creează universuri cu acces din toate direcţiile. Scriitorii, la fel ca toţi cei din corporaţii, să spunem, sunt, înainte de orice, oameni. Acesta este locul de întâlnire: omul, cu tot ce-l defineşte, bucură, nelinişteşte, chinuie, amăgeşte, susţine.
G.T.: Cum te-ai descrie în 3 cuvinte?
I.P.: Mirată. Mirată. Mirată. O mirare bună, în faţa binelui, una rea, în faţa răului şi una generală, care le cuprinde pe amândouă, în faţa ciudăţeniei de a exista pe lume.
G.T.: Care e/ sunt cartea /cărţile tale de căpătâi?
I.P. : Ele variază, în timp. Dar dintre cele pe care le-aş putea reciti fără să obosesc sunt Shakespeare şi Dostoievski, Bulgakov cu Maestrul şi Margareta, Ciuma lui Camus, Ionesco, orice, apoi, la nesfârşit jurnale şi corespondenţă (aici secolul 19 e privilegiat, fiindcă oamenii aceia şi-au pus geniul în biografic).
G.T. : Cine, cum şi când ai fi fost, dacă te-ai fi născut într-o altă epocă?
I.P. : Am dat mai multe răspunsuri la această întrebare. Adevărul e că la asta sunt bune cărţile: ne permit să trăim mai multe vieţi într-o viaţă. Pentru fericiţii cititori care nu sunt critici literari, deci nu şi-au pierdut capacitatea de a se identifica cu personajele, a citi înseamnă a trăi din interior toate destinele personajelor literare, de la cel mai norocos la cel mai nefericit, de la privilegiaţi la damnaţi. Fie că o fac din pură curiozitate, fie că vor să-i înţeleagă pe cei din jur, fie că vor doar să se distreze, să nu se plictisească – oricum e un câştig. Acum e la modă pe internet acea second life. La ce bun doar o a doua viaţă, când ai atâtea la dispoziţie, în cărţi.
G.T. : Care e cel mai frumos lucru pe care l-ai făcut?
I.P. : Dar sunt atâtea lucruri « cele mai frumoase » pe care le-am făcut că s-ar umple oceanul internautic cu ele. Hai să spunem că cel mai recent a fost scrierea romanului. Viaţa începe vineri care a fost pentru mine o adevărată experienţă iniţiatică, o călătorie în timp şi în lumea de dincolo. M-am întors altfel de acolo.
G. T. : Ce-ţi place să faci când nu scrii?
I.P. : Mutatis mutandis, adică făcând corecturile necesare, tot ce le place şi cititorilor noştri. Nu sunt tocmai o originală în plăcerile mele. Însă preţuiesc foarte mult intimitatea (am definit-o în cartea mea despre secolul 19).

G.T. : Care e cel mai nebunesc/ neobişnuit lucru pe care l-ai făcut vreodată?
I.P. : Iar „cel mai”, am dificultati cu cel mai. Sunt însă, ce-i drept, o fire aventuroasă, mi-am cultivat simţul aventurii în copilăria braşoveană când, cu fratele şi verii mei şi diverşi prieteni alergam pe toate dealurile şi pe munţii din jurul oraşului, de capul nostru, şi trăiam tot felul de lucruri. De atunci au trecut ani, dar simţul aventurii nu l-am pierdut şi mă face să fac lucruri neobişnuite, de la zborul cu parapanta la schiatul la lumina lunii sau mai ştiu eu ce. Dar cel mai aventuros între toate e scrisul de romane!

G.T. : Ce te enervează cel mai tare?
I.P. : Nesimţirea, impoliteţea. Există o nesimţire dobândită, la oamenii altfel cu pretenţii, şi una din fire, fără leac. Ambele mă scot din sărite şi sunt singurele momente în care îmi pierd calmul. Prostia nu mă enervează atât de tare, dacă prostul e gata să „prindă minte”.

G.T.: Cum arată o zi de-a ta bună? Şi cum n-ai vrea să arate niciodată o zi de-a ta?
I.P. : Poate să sune ca-n cărţi, dar să ştii că o zi bună e una în care pot face cuiva o bucurie sau pot ajuta pe cineva. Sau în care râd din toată inima, alături de alţi oameni care râd din toată inima. Vorbesc de râsul bun, nu de cel răutăcios şi batjocoritor, destul de la modă . O zi rea e… invers.

G.T. : Momente de impas avem toţi. La tine bănuiesc că ele coincid câteodată cu nevenirea Muzului. Ce faci în momentele alea? Cum le depăşeşti?
I.P. : Să spunem mai întâi că muzul e masculinul de la muză. Dacă poeţii-bărbaţi îşi începeau poemele cu o invocaţie către muză, pe doamne ar trebui să le viziteze muzul. O, nu, impasurile vieţii mele sunt mult mai adânci şi ţin de ceea ce nu putem schimba, cu bietele noastre puteri: boli, moarte, suferinţa celor dragi. Mă simt în stare să îndur multe, dar nu pot îndura suferinţa celor la care ţin. Atunci, ca orice femeie (din cărţi sau din realitate) sunt în stare să dărâm lumea.

(Va urma)

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.3/5 (19 Voturi)
Interviul lunii cu Ioana Pârvulescu4.3519
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Tu ce crezi?