Se nasc, sau se fac?

Postat la 27 aprilie 2010 - in Leadership | 6 Comentarii


Autor: Adrian Stanciu

Cred că nu am vorbit niciodată în fața unui grup de conducători despre leadership și despre nevoia de lideri fără ca cineva să mă întrebe, dubitativ-sceptic, dacă eu chiar cred că leadershipul se poate învăța. Nu cumva e ceva înnăscut, ceva care ține mai degrabă de artă decât de știință, de talent decât de competență?

Înainte de a răspunde la întrebarea asta, poate că e nevoie să ne punem de acord despre ce vorbim. Nevoia de lideri e una de dată recentă în organizații, poate a ultimilor 20 de ani, iar o bună parte din timpul ăsta am petrecut-o încercând să înțelegem ce mama naibii înseamnă. În accepțiunea mea, și nu doar a mea, firește, leadershipul este, mai presus de orice, despre atracție. Gabriel Liiceanu spunea într-una din conferințele Erudio (în care își susținea, de altfel, și teza că liderii nu se fac, ci se nasc) că noi, românii, nu ar trebui să folosim termenul de lider, pentru că avem unul românesc foarte bun, anume pe acela de conducător. Con-ducătorul, cel care duce pe alții împreună cu el, e de fapt chiar definiția modern acceptată a liderului. Pentru că con-ducerea este, cum spuneam, despre atracție, despre a face pe alții să te urmeze, despre a mobiliza energiile lor interioare și a-i determina să le pună în slujba scopului comun.

Avem o imagine mitologică, eroică a liderului. Ori de câte ori evoc conceptul primesc exemple mărețe din istorie. Alexandru cel Mare, Napoleon, Carol I, sau genii rele, Hitler și Stalin. Desigur, nu oricine și nu oricând poate ajunge un al doilea Napoleon. Dar avem nevoie chiar de așa de mulți din ăștia? Pentru noi, ceilalți, a avea puterea și capacitatea de a mobiliza energiile creatoare ale oamenilor din jurul nostru e cât se poate de suficient. Nu e nevoie să cucerim lumea, sau să mobilizăm masele. E suficient dacă facem pe cei din jur să pună pasiune și mândrie în ceea ce fac. Iar asta se poate învăța.

Generalul Norman Schwartzkopf, un militar cu un înnăscut simț al conducerii, spunea inspirat: “Leadership is a combination of strategy and character. If you ever need to go without one, go without strategy”. Dar ce fel de caracter are un lider? Care sunt trăsăturile lui?

Eu sunt foarte convins că prima și cea mai importantă e autenticitatea. Un lider e înainte de toate un om, autentic, echilibrat, încrezător în destinul lui și al celor care-l urmează. Fără fasoane, fără frustrări, fără obsesia de  a da bine și de a fi admirat, fără să simtă nevoia să demonstreze, fără limbă de lemn și fără bătut cu pumnul în masă. Autentic. Și, deși nu e deloc ușor, și nu se poate chiar învăța pur și simplu, autenticitatea se poate cultiva. E, la urma urmelor, un demers de a te descoperi pe tine, cel din spatele armurii corporatiste, din spatele măștilor și poziționărilor și politicilor și taioarelor sau costumelor îngrijit croite. De a redescoperi copilul din tine, nepoluat de frustrările acumulate în viață, deschis la experiențe, candid și înțelept în aparenta lui naivitate.

O alta e curajul. Vorbim prea puțin despre curaj în organizațiile de azi. Eu tot încerc să-mi determin  clienții să includă curajul printre valorile lor esențiale și tot mereu cade, până la urmă, din listă. Dar curajul e esențial pentru lideri. E rolul lor de a provoca prezentul și de a privi cu încredere viitorul. E rolul lor de a insufla această încredere în ceilalți. Fără curaj nu există.

O alta e modestia. Știu că nu cadrează cu imaginea clasică a liderilor și știu că există mulți lideri buni ne-modești. Dar cei mai buni și cei mai mulți lideri buni sunt modești. Au un fel de înțelegere a curentului subteran de umanitate comună care-i leagă de ceilalți si-i apropie de ei. Nu înseamnă că sunt timizi sau reținuți sau comuniști. Pur și simplu înțeleg că, undeva în adânc, pentru că sunt umani, toți oamenii sunt valoroși.

O alta, în fine, e darul povestirii. Un lider are nevoie de vorbe bine alese pentru a-și transmite viziunea. Nu de pauărpointuri, nu de bulete, nu de grafice, nu de modele cu săgeți, triunghiuri și cercuri. De parabole. De metafore. De alegorii. Un tâmplar din Galileea a schimbat lumea prin pilde. Nu prin idei. Ideile lui le-au avut și alții înaintea lui. Ce a avut el a fost înțelepciunea, modestia și, mai ales, harul povestirii.

Toate cele de mai sus se pot învăța. Pe unele le învățăm toată viața. Pe altele le deprindem în copilărie. Pe altele, iarăși, poate niciodată. Dar putem, dacă vrem. Înseamnă asta că nu există lideri înnăscuți? Firește că nu. Înseamnă doar că, pentru noi ceilalți, e deschisă și calea transformării.

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 3.1/5 (12 Voturi)
Se nasc, sau se fac?3.1512
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

6 Raspunsuri la “Se nasc, sau se fac?”

  1. Razvan la aprilie 27, 2010 9:11

    Se fac, mai ales.
    Citind inceputul post-ului, mi-am amintit ce spunea maestrul Plesu: Ca se fereste de specialisti, de oamenii care stiu tot, care nu (mai) au dubii.
    Liderii adevarati se formeaza in/din propria evolutie, nu se opresc – stiu tot! gata! – ci merg pe spirala fara capat. De ce nu se opresc? Pentru ca sunt autentici, curajosi, modesti si cu lipici. Si pentru ca mereu raman atatea de invatat, totusi :)
    Ii multumesc lui Adrian pentru doza de adevar si normalitate.

  2. Oana la aprilie 29, 2010 18:31

    Simplu si bine spus.
    La o propozitie am tresarit insa, cu durere: “Un tâmplar din Galileea a schimbat lumea prin pilde.” Tamplarul ESTE totusi Dumnezeu!! Nu L-as amesteca atat de usor in lucruri futile. Ce a avut El n-a fost doar “înțelepciunea, modestia și, mai ales, harul povestirii”, ci mai ales dumnezeirea, care chiar ca nu se poate invata. Cred ca aceasta nu e o comparatie potrivita.
    Cand citesc a doua oara, inteleg ca cele enumerate sunt calitatile care s-au dorit evidentiate, si accept, dar m-a izbit la prima citire usurinta cu care Tamplarul este amestecat cu lucruri deloc legate de spiritualitate. Pentru mine nu pildele sunt cele care ma conving, ci credinta. Stiu ca asta este alt domeniu, dar am simtit nevoia sa comentez.

  3. cteodor la mai 4, 2010 6:37

    Apropos de curaj ca valoare intr-o organizatie, cred ca exista o diferenta in rezistenta la acceptarea ei intr-o companie mica/medie vs. o corporatie.Apoi, s-ar putea sa-i spuna altfel, de exemplu antreprenoriat sau initiativa, care implica si curajul.

    Insa mai este un pas de la acceptarea curajului ca valoare si adoptarea, inradacinarea valorii. “Provocarea prezentului” s-ar putea sa fie gresit inteleasa intr-un mediu corporatist abscons, si poate avea consecinte destabilizatoare. Poate de aici rezerva mentionata.

  4. Adrian Stanciu la mai 4, 2010 15:51

    @Oana. Mă bucur că nu ai găsit ceva peiorativ în exemplul meu despre Iisus, pentru că nici nu era. Eu sunt ateu, dar respect pe toți cei credincioși și, mai ales, am o admirație nesfârșită pentru Isus omul. Cred că are foarte multe lucruri să ne învețe, așa cum a și făcut-o. Dacă pentru alții e mai important Isus Dumnezeul, asta nu poate decât să ajute.

  5. Oana la mai 4, 2010 23:43

    @Adrian. Sunt multe de admirat la Iisus Omul – cam toate! Si cand citesc a treia oara :) realizez ca toate calitatile enumerate de tine sunt ale Omului – curajul si modestia in special.
    Vad la colegi de-ai mei, de exemplu, tendinta de a prezenta lucrurile intr-un mod complicat, care de multe ori pare ca are drept scop un fel de intimidare-impresionare a audientei si nu transmiterea ideilor cat mai simplu si direct (eficient si eficace.) Leadership-ul cred ca implica si renuntare – renunt la a povesti cat timp m-am framantat sa ajung la o solutie si prin ce proces complicat de transformare au trecut gandurile mele pana a se slefui – si ofer un concept, un plan, un drum, o metoda care par firesti, simple si sunt usor acceptate. Parca as zice ca leaderii pentru care firescul e simplu sunt cei innascuti. Restul, putem incerca sa invatam cum se face asta.

  6. Ara la iunie 27, 2010 23:06

    Nu sunt de acord cu “darul povestirii”. Nu cred ca aceasta “calitate” reprezinta o caracteristica definitorie a unui lider. Cu atat mai mult cu cat aici nu este vorba despre “liderii politici”.

Tu ce crezi?