Profil de Erismatic: Marius Perşinaru

Postat la 4 mai 2010 - in Profil de Erismatic | Tu ce crezi?


Aş vrea să găseşti aici detalii, lucruri esenţiale, zâmbete, momente, bucurii, poate melancolii, gânduri, joc. Cu alte cuvinte, un Om.
O discuţie pe lună, aşternută pe o pagină, care poate te va mişca, te va bucura, te va pune pe gânduri…

Ca să citeşti mai uşor, am împărţit discuţia în mai multe părţi. Mai jos poţi citi prima parte.
Gabi Tokacs

Gabi Tokacs: Cine eşti?
Marius Perşinaru: Marius

G.T: Evident… :)
G.T.: Ce faci în viaţa de zi cu zi?
M. P: La lucru? Nu este foarte clar, şi poate că asta îmi şi place, îmi construiesc singur responsabilităţile. Mă ocup de ţările emergente din zona de est: am Europa Centrală şi de Est, Africa, India, Orientul Mijlociu, Rusia şi toţi sateliţii de pe lângă ele.

G.T.: Şi tu te duci tot timpul pe-acolo?
M. P.: Nu neapărat, nici n-avem birouri peste tot. Merg pe unde avem sediile principale: în Rusia, şi cu asta acopăr o grămadă, în India, în Africa de Sud, in Dubai, dar pentru restul mă duc în Aglia unde au sediile mai multe regiuni.

G.T.: Dacă nu ştii exact ce trebuie să faci, dar orice faci e bine, e perfect!
M. P.: Da, ştii cum e? În general, într-o corporaţie, dacă ai rezultate bune, însemnă că faci bine ce faci. Dacă rezultatele măsurate în dolari, profit, cifră de afaceri, sunt ok…

G.T.: Şi ăsta e singurul criteriu?
M. P.: În general, aşa e peste tot, Gabi, aşa sunt toate corporaţiile, dacă tu-mi arăţi una care măsoară altceva, eu o mănânc.
Nu, pe bune, în general spun că este cel mai important criteriu- corporaţiile sunt foarte eficiente, că de-aia au fost inventate. Problema e scopul, obiectivul în timp. Iarăsi- în general, corporaţiile lucrează pe termen foarte scurt şi fac bani.

G.T.: Adică totul trebuie să fie ieri…
M.P.:Exact: Acum – luna asta, trimestrul ăsta, anul ăsta. La anul deja e altă chestie, şi am văzut mulţi pentru care nu mai contează. Pe când tu, dacă eşti antreprenor, tu ai o familie, vrei să ştii ce-o să dai de mâncare la copii peste 20 de ani, îţi construieşti un business.
Corporaţiile nu fac asta, ele discută pe trimestru, eventual pe an. De ce? C-aşa se raportează pe Wall-Street, la bursă se raportează trimestrial. Mie nu-mi place de corporaţii în general, pentru că înregimentează oamenii, dar au şi avantaje. Şi e o experienţă pe care îţi doresc s-o ai la un moment dat, nu poţi să nu treci prin asta.

Sigur că pe unii îi schimbă, şi asta a propos de Erudio: pe mulţi îi schimbă lucrul într-o corporaţie; de-aia, dacă vrei, am văzut eu rostul lui Erudio, pentru că lucrul într-o corporaţie te poate usca. Am văzut foarte mulţi oameni discutând, şi dintre colegii de la Erisma, despre cum lucrul într-o corporaţie e nasol şi te dezumanizează. Măi, e fals! Te face aşa pentru că vrei tu să devii aşa. Pe mine nu m-a dezumanizat, şi nu poate nimeni să spună: „Domne, pentru că erai GM!”. N-am fost GM toată viaţa! Lucrez de 12 ani în sistemul corporatist, dar nu i-am lăsat să mă calce în picioare, adică dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă luptam împotriva lor, nu le acceptam şi cu asta, basta. Ce-or să facă, în fond, or să mă dea afară? N-or să mă dea afară dacă sunt bun si stiu ce fac.
Luptam împotriva chestiilor proaste şi le alegeam pe alea bune şi nicioadată n-am acceptat să mă prostească, să mă înregimenteze, să ajung un roboţel. Întotdeauna m-am luptat.

G.T.:Dar de ce crezi că lumea nu se luptă, se lasă?
M. P.:Nu e asta, că nu se luptă. Părerea mea, şi-o să sune cinic, dar cred că oamenii sunt foarte profitori. Şi ei, ca şi corporaţiile – că a propos, corporaţia nu e un robot, e un grup de oameni – umblă după rezultate pe termen scurt. Or, în corporaţii, poţi să creşti mult, poţi să ai beneficii din ce în ce mai mari, venituri, maşină, telefoane, mai ştiu eu ce. Şi le ai mult mai repede, ca timp, şi mult mai uşor – din nu ştiu ce puncte de vedere, că e discutabil – decât dacă ai avea business-ul tău.
În al doilea rând, să ai un business al tău… măi, e greu! Şi e riscant, şi nu toţi au o viziune; antreprenorul e întotdeauna un vizionar: are ideea, ştie cum s-o facă şi-i dă bătaie. Acum, c-o să facă bine sau prost, depinde şi de cât de deştept e, dar asta e altceva. Corporatistul care nu e antreprenor, zice aşa: „eu lucrez pentru alţii. Eu am în spatele meu unul care-şi bate capul cu viziunea, unul care-şi bate capul cu drumul etc, eu fac ce mi se spune”. Mulţi care gândesc aşa merg pe minima rezistenţă.

G.T.: Cum se face atunci că eu am multe cunoştinţe sau prieteni care lucrează în corporaţii şi sunt foarte frustraţi, deşi nu merg pe minima rezistenţă?
M.P.:Aşa o fi, tu îţi ştii cunoştinţele sau prietenii. Nu ştiu dacă chiar au frustrări pe tema asta, sau doar se plâng. Te-ai întrebat de ce stau acolo? Eu am cunoscut mult mai mulţi care sunt mulţumiţi. Viaţa lor e axată pe corporaţie, au ţinte de carieră. Eu, de exemplu, nu mi-am planificat nimic, mi s-au întâmplat lucruri. Asta pentru că întotdeauna mi-am pus problema ca ceea ce fac eu să-mi placă şi să fac bine. Dacă asta nu funcţiona… mi s-a întâmplat asta o singură dată. Am rezistat 3 luni, după care am plecat, că simţeam că înnebunesc.

G.T.: Dar nu e un pic utopic asta, să spui că faci numai ce-ţi place?
M.P.: Stai, că eu n-am zis asta. Am zis că ceea ce faci, trebuie să-ţi placă. Şi-ţi mai trebuie şi-un dram de noroc. Fără noroc pe lumea asta, nu poţi să trăieşti, mie asta mi-e clar.
Dar ceea ce faci, măi, trebuie să-ţi placă, înţelegi…?
Am văzut la viaţa mea atâţia indivizi frustraţi, că te uiţi la mutra lor şi vezi că-şi târâie zilele de pe azi pe mâine, dar cine te forţează? Cine te-mpinge? Nu-mi spune că nu-ţi găseşti de lucru…Nu-i adevărat! E pentru că aşa vor. Faptul că nu se chinuie să-şi găsească altceva e mai important decât disconfortul dat de un mediu sau o activitate care nu-ţi place. Tu alegi. In momentul ăla ai în balanţă: aici vin şi fac zilnic un rahat: mă enervez în fiecare zi, nu-mi plac colegii, nu-mi place job-ul, nu-mi place clădirea, nu-mi place nimic, şi-n partea cealaltă e: Da, dar dacă nu găsesc altceva?

G.T.: Ei, ştii cum e cu teama de schimbare…
M.P.: Da, dar cred că la noi e altceva…Există în folclorul poporului român o grămadă de pilde. Măi, sunt foarte adevărate. Ia Mioriţa şi analizeaz-o. E aşa de actuală! Vine oaia şi zice: „Mă, ai grijă că te omoară ăia, că i-am auzit eu”. Şi el zice: „Dacă cumva se-ntâmplă, du-te spune-i lui mama că mă însor şi cade o stea…”. Eu nu înţeleg… ştii că îţi va fi rău şi tu numeri stelele..
De-aia zic că cel mai important e să faci ce-ţi place. Dacă nu-ţi place, las-o baltă, schimba păşunea! Când m-am apucat de logistică, habar n-aveam ce-i aia. M-am dus la interviu cu Adi Stanciu la Arexim (duminică dimineaţă m-a chemat la interviu): „Ştii engleză?”. „Da!” „Bine!”

G.T.: Cum? Atât?
M. P.: Da! Acum, serios: ce se-ntâmpla la Arexim era că toţi eram concentraţi pe ideea de a construi învăţând şi făcându-i pe ceilalţi să înveţe. Spiritul la noi era: „te ocupi!”. Nu ştia nimeni să-ţi spună ce să faci, că de unde să ştie altcineva ce faci tu?! Toţi învăţam, iar ei doi, Adi şi Tinel, s-au orientat să-şi adune pe lângă ei oameni care aveau capacitatea de a învăţa.

G.T.: Până la urmă, nu asta e cel mai important?
M. P.: Ba da, dar foarte mulţi caută să angajeze oameni loiali. Partea proastă e că mulţi nu râcâie să vadă, sub suprafaţă, de fapt ce oameni le trebuie.

G.T.: Dar pentru tine, înainte, când căutai un om, cum trebuia să fie, ca să-ţi placă şi să vrei să-l angajezi?
M.P.: Mă interesa cel mai tare să văd că e în stare să înveţe, să văd că e în stare să facă lucruri noi. Fără să vină să mă întrebe mereu:”Şefu, da aici cum fac?”. Deci, prima caracteristică e asta: să aibă potenţialul de a învăţa. După aia, trebuie să se pupe cu cultura organizaţiei în care îl arunci. Noi ne-am evaluat-o oficial şi foarte formal în 2005-2006 cu metodele lui Adi şi am zis aşa: că oamenii care sunt acum vor atâta albastru, atâta roşu, atâta verde (ştii cum arată circumplexul…), după care, oricine intra în echipa de leadership, trebuia să fie aşa. Iar cel care se apropia cel mai mult de combinaţia pe care oamenii din organizaţie au considerat-o ideală, acela avea şansele cele mai mari să fie angajat.
Pentru că cei care erau angajaţi trebuia să tragă, nu să fie traşi. Iar ce are de făcut organizaţia, e să-si facă membrii să se poarte aşa cum declară. Iar o chestie la români, bine, e şi la alţii, dar la noi am văzut-o foarte puternic: e mişto să se schimbe lumea, dar ceilalţi – nu eu, pentru că eu sunt ok. Atâta doar, că e mai simplu să te schimbi pe tine decât să-i schimbi pe toţi ceilalţi, fir-ar să fie..

(sfârşitul primei părţi – va urma)

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 2.6/5 (5 Voturi)
Profil de Erismatic: Marius Perşinaru2.655
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Tu ce crezi?