Un kil de cireșe sau o sută de amperi?

Postat la 3 iunie 2010 - in Scrise de Erismatici | Un comentariu


de Rodica Nicolae

Cu voia dumneavoastră, am să fac o aroganţă. Nu vă speriaţi, am proprietatea termenilor, ştiu că aroganţa nu se face, dar aşa l-am auzit pe un tânăr din generaţia Y exprimându-se: „Ne-am gândit să facem o aroganţă, să ne aruncăm în fântâna de la Universitate”. Ca şi el, vreau să fac o aroganţă: să demitizez succesul.
Mă scald într-o mare de oameni de succes. Aş spune, fără să greşesc prea mult, că sunt doctor în succes, aşa cum alţii sunt în energie, în bursă, în imobiliare. Şi în această calitate, îl pot descrie cu destul de multă acurateţe.

În primul rând, dat fiind faptul că afectează mase atât de largi de oameni, te-ai aştepta să-l iei, ca pe-un microb. Să ai, deci, parte de cifre mari de afaceri, să joci în spectacole cu casa închisă, să ai o agendă ocupată pe următorii doi ani, să călătoreşti non-stop prin lume, să ai notorietate (măcar naţională), frumuseţe, talent, bani… Ei bine, nu se ia! Nu se transformă în pandemie nici dacă-l au o sută, nici dacă-l au patruzeci de mii de persoane în jurul tău. Rămâne la purtător. Mai ales dacă acesta are grijă să folosească batista după fiecare strângere de mână a invidioşilor mascaţi în admiratori.

În al doilea rând, nu numai că nu e contagios, dar dacă te procopseşti cu el pe cale genetică, se manifestă foarte specific, în forme particulare, de la caz la caz. Unuia îi iese doar o bubă mică pe gât, altuia i se întinde ca o eczemă pe faţă, în timp ce altuia îi provoacă ameţeli şi vertij.
Ca simptomatologie, poate fi însoţit adesea de o nevoie acută de izolare, în locuri la înălţime, cu expunere cât mai redusă la aglomeraţii urbane.
Durata variază în funcţie de mulţi factori, interni şi externi: potenţial de risc, imunitate la crize, background, anotimp economic, mediu social. Altfel spus, depinde de cum a fost pregătit terenul în care a prins sămânţa şi de numărul de ploi din anii aceia.
Printre factorii agravanţi se numără goana după, determinarea excerbată, competitivitatea scăpată de sub control, presiunea familiei etc.

Bărbaţii şi femeile sunt în egală măsură expuşi pericolului de a avea succes, singura care poate influenţa statisticile fiind vârsta. Din analizele făcute în timp, în intervalul 20-60 de ani s-au înregistrat cele mai multe cazuri.
După un episod de succes, urmat de acalmie, se poate recidiva, mai ales în perioadele de boom economic şi dacă s-au menţinut relaţiile cu pacienţi inoculaţi.
Cum se tratează? Cu respect.

Dacă m-aş opri aici, precis m-aţi bănui de frustrare şi invidie. Dar n-o să mă opresc şi o să mai şi redevin serioasă, aşa cum merită un subiect atât de sensibil. Cred că o mare parte din stresul pe care toţi îl acuzăm în ultimii douăzeci de ani derivă din obiectivele nerealiste de succes pe care ni le-am setat. Eu nu sunt bună să fac bani, dar îmi iese formidabil critica, ea – are un cont gras, dar nu se pricepe să-şi asorteze maşina la taior, celui frumos de pică i-au ieşit analizele proaste, iar pe supraponderala de vizavi o divinizează bărbatu-său şi copiii. Realizarea nu are o singură unitate de măsură. Depinde de atât de multe lucruri, încât mă şi întreb de ce acceptăm discuţii despre succes înainte de a-l defini în termenii fiecăruia.

Banii? Cunosc destui oameni împliniţi în teritorii fără monedă. Awareness? Cele mai multe cariere evoluează în cea mai desăvârşită discreţie. Frumuseţe? Unul dintre darurile naturii pe care n-ai cum să te superi. Talent? Mai greu, dar se poate suplini prin muncă…
O primă recomandare, aşadar, ar fi să nu mă forţez să ating toate culmile.
A doua ar fi ca, după ce îmi aleg câteva obiective, să mă uit în oglindă: pot eu ajunge „miss cartier”, cu mâinile astea lungi până la genunchi?
Şi dacă nu, m-aş gândi apoi ce pot face totuşi cu tot ce am în cap şi cu mânuţele astea două, astfel încât să-mi iasă şi bine, şi repede, şi frumos, şi ieftin şi nemaifăcut până acum de cineva.

Dar cel mai important ar fi să-mi închipui cum m-aş simţi pe tot drumul către acolo şi cum mi-ar sta odată ajunsă în vârf. Aş vrea eu, de fapt, să fiu acolo? Că poate mă simt realizată în altă dimensiune. Poate pentru mine e suficient să mă iubească tare doar trei oameni, nu întreg Universul, ca să dau doar un exemplu.
Apoi, să nu uităm bucuriile de parcurs. Măruntele victorii dintre a treisuta şi a treisuteuna etapă. Faptul că am ajuns, că am ajuns vie, întreagă, că mai am şi câţiva prieteni lângă mine, când ne facem poza… Nu e puţin lucru!

Succesul este, aşadar, o chestiune foarte personală. Nu se ia şi nu se dă. Se croieşte pe măsură, cu măsură. În termeni foarte specifici, despre care v-aş putea da detalii, dacă vă interesează, consider că şi eu am contractat o formă uşoară de succes. Şi am decis să nu mă tratez. Îl las să văd cum evoluează…

Rodica Nicolae este Redactorul-şef al Revisei Cariere.
www.cariereonline.ro

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.6/5 (10 Voturi)
Un kil de cireșe sau o sută de amperi?4.6510
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Un raspuns la “Un kil de cireșe sau o sută de amperi?”

  1. Elena Calin la iunie 17, 2010 20:30

    Rodica, ai scris foarte frumos despre succes.
    Am citit articolul tau si mi-am imaginat un virus care isi alege cu mare atentie gazdele.:)

Tu ce crezi?