Cum (nu) s-a terminat Erisma 9

Postat la 21 iunie 2010 - in Ce mai facem, ce mai zicem, Scrise de Erismatici | Tu ce crezi?


de Andrei Pitiş

Mă roagă Miki să scriu despre ceremonia de absolvire a Erismei 9 şi despre petrecerea de sfârşit. Cumva, îmi vine greu. De ce? Haideţi să aflăm împreună.

Cum a început totul? Am auzit despre Erisma cu totul întâmplător. La început m-am gândit: încă un training. Am participat la multe, am şi ţinut câteva.   Ce mi-ar mai putea aduce încă un training? Apoi m-am uitat pe site şi am fost sedus imediat de oamenii care sunt implicaţi în Erisma. Eu nu cred în programe, în metodologii, în teorii pompoase sau în traininguri importate adeseori din alte ţări. Eu cred în oameni. Şi Erisma asta are, o mulţime de oameni minunaţi, dedicaţi, de calitate. Şi nu doar unul-doi. Ci chiar toţi.

Când am început Erisma, ma socoteam destul de pregătit pentru vorbirea în public, care este scopul declarat al acestui program. Chiar mă simţeam un pic intrus, la prima întâlnire, cand toţi îşi doreau să ajungă să vorbească bine în public. Mi-am dat în curând seama că, într-adevăr, vorbeam bine. Dar eram oare într -adevăr eu cel care vorbea? Eu însumi, fără măşti şi artificii? Mai mult decât orice, la Erisma am învăţat cum să fiu eu. Am învăţat că de emoţiile de vorbit în public nu scapi niciodată, însă le poţi folosi pentru a te regăsi şi a fi chiar tu, profund şi autentic în faţa publicului.

Erisma, în sine, a fost o poveste frumoasă, în care am cunoscut Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, balauri şi zmei. Toţi şi-au dat jos măştile şi şi-au permis să fie ei înşişi. Şi aşa ne-am cunoscut în 9 săptămâni cum ne-ar fi trebuit poate ani în mod normal. Şi vorbesc aici şi de cei care ne-au fost profesori, dar mai ales de colegi, oameni minunaţi împreună cu care cu care am trăit lucruri deosebite şi am creat amintiri pe care le vom avea toată viaţa. Şi cum să marcăm finalul Erismei 9 altfel decât cu un final de poveste? Într-un loc minunat, pe malul Mării Negre, la Constanţa.

Ziua a început cu discursurile de final şi înmânarea diplomelor de absolvire şi a insignelor de Erisma Alumni. Toate discursurile au fost din inimă, demonstrând astfel că toţi ne-am regăsit şi am putut vorbi despre noi, atât în faţa colegilor din promoţia noastră, cât şi din alte promoţii. Erisma Alumni este o comunitate de oameni deosebiţi, cum rar se mai găsesc în zilele noastre.

Imediat după asta, ne-am urcat toţi, prinţi şi prinţese, balauri mari şi mici, la bordul unei corăbii de vis, bricul Mircea, unul dintre cele mai vestite nave şcoală, o corabie construită în 1938.

Am navigat prin apele liniştite ale Mării Negre, pe o mare un pic ceţoasă, cu delfini înnotând în paralel cu noi atât la babord cât şi la tribord, spre deliciul tuturor.

De cele mai multe ori în grupuri de câte doi până la patru, delfinii săreau din apă şi înnotau cu aceeaşi viteză cu noi. Din când în când, câte un exemplar mai curajos se apropia pănă la câţiva metri să ne vadă mai de aproape.
Până şi pescăruşii zburau curioşi în jurul catargelor. Ce adunătură pestriţă eram probabil şi pentru delfini, şi pentru pescăruşi! :-)

Seara, toată lumea antică s-a strâns într-un singur loc.

Erau acolo şi Cezar, şi Deceneu, zei, zeiţe, sirene, toţi puşi pe joacă şi şotii.

A fost şi muzică şi dans şi foarte multă căldură, eram ca nişte prieteni foarte vechi, deşi ne cunoşteam doar de căteva săptămâni. Am spus şi bancuri, şi poveşti, şi toţi eram trişti că se terminase. Dar se terminase oare? De ce nu putem continua?

Şi acum putem să ne întoarcem la întrebarea de ce mi-a fost greu să scriu despre sfârşitul Erismei 9. Pentru că nu înţelegeam. Care sfârşit?

Este doar un nou început, în continuarea Erismei 9. Un loc unic unde te întâlneşti cu oameni deosebiţi, şi acesta este un lucru nepreţuit în lumea în care trăim. Un tărâm de poveste, după Erisma 9.
O Erisma nouă!

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 5.0/5 (3 Voturi)
Cum (nu) s-a terminat Erisma 95.053
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Tu ce crezi?