Interviu cu Ştefan Caraman (Kaos Moon), autorul romanului “Scrisori către Rita”

Postat la 20 iulie 2011 - in Scrise de Erismatici | 7 Comentarii


Prima parte

C.B.: Ştefan, în primul rând îţi mulţumesc pentru timpul pe care ţi l-ai luat pentru a răspunde întrebărilor mele. Probabil că primele răspunsuri pe care cititorii tăi și-ar dori să le audă de la tine sunt cele la întrebările: de ce Nic omul fără însuşiri si de ce acest limbaj trivial?

S.C.: Nu trebuie să-mi mulţumeşti pentru timp atâta vreme căt îmi face plăcere să răspund la întrebările tale. Sincer să fiu, evit tot mai des interviurile, iar în ce priveşte cartea asta, am refuzat deja vreo patru propuneri de interviu (dar am acceptat două), tocmai pentru că cei care mă interogau mă considerau fie un tâmpit, fie un gomos care poate da răspunsuri savante la întrebări savante, ceea ce nu e cazul întrucât eu scriu povești și nu construiesc sisteme filosofice.
Întrebările tale sunt incitante, aşa că îţi răspund deschis, cu plăcere.

Acum, de ce Nic omul fără însuşiri…. Carmen, cred că o problemă a omului contemporan este aceea de a avea neapărat însuşiri: calităţi, note de CV, link-uri. De a fi condiţionat și de a servi “la plic”. De a fi cineva. Dacă observi, până şi a fi erou sau rebel este o mişcare de PR azi, chestie din care se scot avantaje bune. Nic Labiș e un anti până la capăt, pentru că aşa este el, și nu pentru că și-a propus să fie astfel. La Nic refuzul nu e o invitaţie la a plusa, iar iubirile lui (căci despre astea vorbim în carte, ladies) nu sunt ipocrite. Cred că Nic Labiș este mai degrabă omul fără însuşiri recognoscibile, sau fără însuşirile necesare ca să facă parte din gaşcă.

Și de ce limbaj trivial…. ştii cum e cu limbajul ăsta? Nu cred că a spune “pulă” e trivial decât într-un context trivial. Uite, la Creangă nu e. Dar la Gigi Becali e. Pe de altă parte, limba română vie este imposibilă sau ciungă fără bagajul ei de cuvinte și expresii tari. Mie mi se pare savuros schimbul de înjurături între doi beţivi – mult mai savuros decât un schimb de idei vorbite între intelectuali… iluștri :) . Și ştii de ce? Pentru că beţivii ăia doi nu se căznesc să spună altceva decât ceea ce simt/ judecă în acelaşi timp. Finalmente, referitor la limbaj, el trebuie raportat la personajul principal al cărţii. Asta îl face credibil, faptul că nu are inhibiţii și nu asigură protecţii.

C.B.: Ştefan, sunt în ziua de astăzi valorile colective compromise? Este Nic un tip în afara societăţii?

S.C.: Băi, bună întrebare. Cred că e mult de vorbit aici și în orice caz orice discuţie pe tema asta e doar una incompletă, uşor urechistă pentru că am senzaţia că astăzi nimeni, dar nimeni, nu mai are măsura lumii în care trăiește. Iar daca nouă ni se poate ierta asta, celor care se află în top-ul societăţii (societăţilor), nu prea.
Până la urmă, ce înseamnă valori colective: Familia? Păi astăzi încheiem contracte prenupţiale ca să fim siguri că dormeza ne rămâne în caz că vaca (sau boul) rupe înţelegerea. Patria? În condiţiile în care – ca să ne raportăm doar la Europa – jumătate din populaţie migrează de colo colo, iar cam 20% din aceasta e corporatistă sau îmbrățisează valorile corporatiste, ce mai rămâne și pentru patrie? Cultura? Dă un click pe remote control si găseşti răspunsul și singură. Educaţia? E buba mare aici și nu doar la noi…
Ei bine, în contextul acesta în care – cel puţin în opinia mea – se coace de o mare schimbare de paradigmă (controlabilă, necontrolabilă, cui îi mai pasă… și cui îi mai ajută…), habar nu am dacă Nic este în afara sau înăuntrul societăţii. Dincolo de haina lui trivială, Nic este totuşi un ins extrem de sincer și de personal. Câţi își mai permit asta, Carmen?

C.B.: Scrisul tău este unul foarte vizual, direct, prin care transmiţi gândurile și stările lui Nic asupra cititorului. Eu am simţit-o puţin extrem, ca un fel de exhibiţionism din partea lui Nic :) Intenţia a fost ca cititorul să îl citească pe Nic și să devină Nic?

S.C.: Scriind această carte și referitor la personaj nu am avut nici o intenţie sau vreo strategie de a surprinde cititorul și de a-l ține captiv în tipul meu de scriitură. Eu scriu fără să elaborez tactici de seducţie sau de penetrare a unor nişe de piaţă. Scriu când îmi vine să scriu și ce-mi vine să scriu. Înainte de toate, însă, povestesc.
Cred că ți-am vorbit odată de “teoria” mea despre actul scrierii unei cărţi, pe care-l asociez cu relatarea unei întâmplări unui prieten, la o bere, pe terasă, uitându-ne la curul ospătăriţei. Asta înseamnă, de fapt, a povesti – o relatare sexy, într-un context sexy, relaxat, neviciat de problemele de acasă, sau de la serviciu sau de mai ştiu eu unde. În astfel de situaţii, pană și descrierile cele mai vulgare, sau cele mai grozave, sau înfiorătoare, sau grave, par acceptabile și, în continuare, asimilabile. Mă străduiesc sa fiu corect cu cititorul meu, iar asta nu înseamnă că e uşor. Nici pentru mine, dar nici pentru el. Mă gândesc că, faptul că nu aparţin instituţiei literare, mă face astfel liber, și atunci când scriu o carte, o fac doar pentru că pot și pentru că vreau, nu pentru că sunt obligat.

C.B.: Este bineînţeles dificil să poţi trage o linie de demarcaţie, însă cât din scrisul tău vine din realitate, din experienţa ta, cât din vise sau, pur și simplu din fantezie? :)

S.C.: Asta e curiozitatea de care nu scapă nici un cititor și, pe lângă el, nici un scriitor. Nu ştiu, nu pot să-și vorbesc în procente. Ştii, atunci când scrii și-ți imaginezi nişte scene, sau dialoguri sau nişte personaje, este foarte posibil ca experienţa ta de viată (experienţă care implică: oameni pe care i-ai cunoscut, întâmplări pe care le-ai trăit, situaţii pe care le-ai avut de înfruntat) să vină și să te ajute. N-aș pune mana în foc că nu mi s-a întâmplat asta. Însă de câte ori sau în ce proporţie sau în ce măsură conştient și în ce măsura neconştient, nu ştiu.

Întrebările i-au fost adresate lui Ștefan de Carmen Bahrim.

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 5.0/5 (10 Voturi)
Interviu cu Ştefan Caraman (Kaos Moon), autorul romanului “Scrisori către Rita”5.0510
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

7 Raspunsuri la “Interviu cu Ştefan Caraman (Kaos Moon), autorul romanului “Scrisori către Rita””

  1. george la iulie 20, 2011 17:12

    Cât de spontană poate fi spontaneitatea? Ștefan umple un gol de 50 de ani în literatura română. Ceea ce scrie el astăzi este în linie cu expresia unei generații care a îmbătrânit de mult în literatura americană. Scrisori către Rita este o poveste în care recuperarea emoțiilor este mai importantă decât strategia literară. Un exercițiu peste care am putea trece, dar pe care Ștefan îl face cu conștiința celui care știe că, mai devreme sau mai târziu, dacă nu îl facem acum, va trebui să ne întoarcem la el oricum.

  2. mioara reutz la iulie 21, 2011 9:56

    Eu cred ce citesc – uneori -

  3. stefan la iulie 21, 2011 12:44

    @george : nu sunt teoretician și nu cred în teoriile care încearcă să clasifice sau să explice artele… dar o să postez comentariul tău la mine pe pagina de Facebook, pentru că îmi place :)

  4. Simona Dumitrache la iulie 21, 2011 20:53

    Bravissimo :) ! Acest interviu spune multe despre Ștefan ca om, ca scriitură, ca și caracter. Stilul său este în spiritul generației noastre, șochează prin acuratețea lui, fiecare secvență ne poartă într-un labirint al trăirilor, într-o avalanșă de cuvinte, trăiri ce curg în profunzime!

  5. stefan la iulie 22, 2011 13:10

    @simona : de fapt acest spune foarte putine despre mine :) )

  6. Simona Dumitrache la iulie 22, 2011 20:47

    Parerea mea este ca spune multe, uneori si un cuvant este de ajuns pt a afla multe lucruri.:)

  7. stefan la iulie 23, 2011 14:58

    multam :)

Tu ce crezi?