Discuția cu Ioana Pârvulescu – ultima parte

Postat la 17 august 2011 - in Interviul lunii | 3 Comentarii


Un interviu pe lună.

Pentru că lumea noastră, a fiecăruia dintre noi, se mişcă: se poate contracta, sau, dimpotrivă, se poate dilata şi umple. Cu experienţele pe care le trăim, orizonturile pe care le urmărim, dar mai ales cu oamenii pe care alegem să îi ascultăm şi să-i simţim lângă noi.
Pentru că oamenii se pot îmbogăţi din gânduri, experienţe şi sentimente împărtăşite.

Aş vrea să găseşti aici detalii, lucruri esenţiale, zâmbete, momente, bucurii, poate melancolii, gânduri, joc. Cu alte cuvinte, un Om.
O discuţie pe lună, aşternută pe o pagină, care poate te va mişca, te va bucura, te va pune pe gânduri…

Acum ceva timp am publicat primele două părți ale unui interviu cu Ioana Pârvulescu, pe care le poţi citi aici și aici.

Te invităm să citeşti şi ultima parte în rândurile de mai jos:

Gabi Tokacs

Ioana Parvulescu

CRED CĂ A VENIT TIMPUL SĂ SCHIMBĂM MIZA, SĂ MIZĂM PE BINE! (3)



G.T. : Care crezi că e ajutorul pe care cineva poate să şi-l ia pentru a crește, a se dezvolta?
I.P. : Pentru mine educaţia, în sensul cel mai deschis şi mai generos al cuvântului. Poate fiindcă în familia mea au fost peste 10 profesori – de la învăţători la profesori universitari, directori de şcoli etc., – şi adaug că un învăţător bun e mult mai important decât un profesor universitar bun – aşadar poate că şi din cauza asta cred mult în educaţie. Şi-n profesorul cu har, cel pe care elevii îl iubesc instinctiv, chiar când se tem de el, eventual. Iar în lipsa unui asemenea om, cărţile, filmele, muzica, arta. Acestea suplinesc totul. Dar orice pasiune, de pildă cea pentru astronomie poate deveni un bun profesor. Educaţia, ca toate valorile pozitive de care vorbeam mai înainte, are şi o conotaţie negativă : e constrângerea, rigiditatea, regula care trebuie călcată. Nu de această educaţie vorbesc, ci de cea generoasă, dăruirea.

G.T. : La Erisma ne înveţi că nici un cuvânt nu e în totalitate creator sau distrugător. Totuşi, care ai spune că sunt cele mai distrugătoare cuvinte? Şi cum le putem păcăli să-şi schimbe năravul – din distrugătoare, sterpe, în creatoare?
I.P. : E un subiect prea mare ca să-l rezolv aici. Cursul lămureşte câte ceva din subiectul ăsta.

G.T.: Atunci te-aş ruga să-mi vorbeşti despre experienţa ta de profesor la ERISMA.
I.P.: Asta o fac cu plăcere. Am venit la Erisma cu destule prejudecăţi despre „oamenii de afaceri” şi, nu-ţi ascund, cu destulă strângere de inimă. Suntem ca în filmul Monster’s Ink. , parcă aşa se numea, în care „monstrul” şi copilul ţipă de spaimă când se zăresc prima oară. Ne temem unii de alţii înainte de a ne cunoaşte. Or, surpriza plăcută a fost să găsesc nişte oameni inteligenţi, receptivi în cel mai înalt grad şi, mai ales, lucrul care a contat cel mai mult, buni, dornici de frumos, de viu, de adevărat. Poate că în viaţa de corporaţie sunt altfel, sunt nevoiţi să fie altfel, asta nu ştiu, dar plecând de aici ei pot schimba lumea, dacă vor. Chiar în cea mai neagră variantă Erisma nu are efecte negative, măcar terapeutică tot e pentru participanţi. Iar în varianta optimistă cred că experienţa lor punctuală se va transmite din aproape în aproape, în cercuri concentrice tot mai mari. Sau în avalanşă, dar nu una distrugătoare, ci una care distruge doar ce e destructiv şi pune în loc ce e bun.

G.T. : Ce părere ai despre felul în care folosim limba română de la o vreme?
I.P. : Groaznică. O chinuim teribil, dar, mai ales, o sărăcim, îi ignorăm puterea şi bogăţiile. Suntem ca unul care are o pivniţă plină cu bunătăţi, dar mănâncă doar mămăligă, fiindcă a pierdut cheia sau nu mai ştie drumul spre depozitul lui.

G.T. : Eu am o listă de lucruri pe care vreau neapărat să le fac. Şi e lungă. Ai putea să-mi spui câteva dintre lucrurile care sunt pe lista ta?
I.P. : Eu sunt ceva mai trecută prin viaţă decât tine, am câţiva ani buni în plus, aşa că lista mea e mult mai scurtă. Vreau să am timp.

G.T. : Toţi trăim într-un ritm foarte accelerat. Avem câteva minute să-l citim puţin pe cel din faţa noastră şi să ne dăm seama dacă vrem să ne continuăm discuţia cu el. Dacă ai fi în situaţia asta, cum sau după ce ai încerca să-l citeşti pe cel din faţa ta?
I.P. : Aici funcţionează intuiţia, la fel ca la cărţi. Nu sunt reţete.

G.T.: Fiecare persoană are în ea ceva ce e cheia tuturor lucrurilor. În poveşti personajele caută ceva-ul ăsta, trec printr-o serie de probe, apoi descoperă că îl aveau în ele tot timpul. La tine ce e lucrul ăsta?
- Nu ştiu, nu l-am găsit.

G.T.: Pun întrebarea asta tuturor oamenilor de la care cred că am de învăţat: primesc din ce în ce mai dese şi mai multe semnale că ne dispar micile fărâme de magie din viaţă, că uităm să ne bucurăm de micile minuni de zi cu zi. Mi se pare că fiecare trăieşte într-o lume a lui, iar ce vedem în jurul nostru câteodată e o intersecţie de nuanţe de cenuşiu, rareori înviorate de pete de culoare. Tu cum reuşeşti să-ţi colorezi lumea ta?
I.P.: Păi vezi, asta e. N-ar trebui să vorbim de lumea mea, a ta, a lor, ci să descoperim că trăim într-o lume căreia fiecare îi adăugăm câte o culoare. E un lucru pe care-l înţelegi târziu: oamenii din jur, şi cei buni, şi cei răi, şi cei proşti, şi cei caraghioşi sunt cei care o colorează. În vremea lui Shakespeare lucrurile erau înţelese mai bine: lumea e o scenă, iar noi, actorii şi spectatorii ei. Nu e nimeni în plus. Mai e, probabil, un mare Spectator nevăzut şi plin de culori.

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 5.0/5 (5 Voturi)
Discuția cu Ioana Pârvulescu - ultima parte5.055
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

3 Raspunsuri la “Discuția cu Ioana Pârvulescu – ultima parte”

  1. Admin DeseneCopii.net la septembrie 13, 2011 3:47

    Felicitări pentru site. Ați câștigat un cititor.

  2. lacrima la ianuarie 6, 2012 23:57

    Nu mai updataţi secţiunea video? Aş fi vrut să pot urmări integral conferinţele mai vechi. Mulţumesc.

  3. Gabriela Tokacs la februarie 10, 2012 13:58

    Vă mulţumim şi noi pentru interes, şi vă invităm pe site, unde puteţi urmări mai multe filmări.

Tu ce crezi?