Despre economiști, altfel

Postat la 9 decembrie 2013 - in De pus pe gânduri | Tu ce crezi?


Eram la început de mai 2012 când primesc un mesaj pe Facebook de la o fostă colegă de facultate:” Fiți organizează în weekend-ul ce vine o întâlnire a Brigăzii ASE din toate generațiile. M-am gândit să-ți dau de veste în caz că ți-ar plăcea să vii.”

Vestea m-a pus pe jar. Alegerea mea de a face ASE-ul fusese determinată de respectul și dragostea pentru tata, el însuși economist. Dar și de îndemnul profesoarei de franceză din liceu care, dezamăgită că nu am ales să dau la Facultatea de Teatru, îmi șoptise subversiv: “ASE –ul e o alegere bună pentru tine, au cea mai „tare” Brigadă artistică din mediul studențesc.”

Eram un copil dotat pentru muzică și artele spectacolului și de cîțiva ani deja, luasem premii naționale la muzică folk și împreună cu brigada artistică a liceului. Facultatea de Teatru, însă, era departe de mine. Știam despre părinții mei că vor ieși într-un an la pensie, așa ca m-am gândit  să mă pun cât de repede pe picioare și să-mi port cât de curând singură de grijă, ca să le iau o greutate de pe umeri.

Dar șoapta insinuantă a profesoarei de franceză își atinsese scopul – dacă intram la ASE aveam să am o dublă împlinire, atât profesională, cât și sufletească. Și așa s-a scris alegerea mea cu inima-mpăcată de a deveni economistă.

În Brigada ASE am intrat încă din primul an de studenție. Am plonjat într-un grup de tineri creativi, dornici de joc, mustind de talent, pasionați de artă. Unii scriau scenariile – nu puțini-, alții aveau voci de o calitate care depășește cu mult nivelul de amatori în care ne înscriam, alții aveau un real talent actoricesc care făcea ca săli întregi să-i aplaude în picioare. Alții, printre care și eu, eram parte din ansamblul artistic și ne aduceam contribuția conștiincios la cântecele și dansurile de grup.

Alături de ei am trăit momente de mare încărcătură emoțională: frisonul de teamă tulburătoare din spatele cortinei înainte de începerea spectacolelor-concurs;  energia fantastică pe care ne-o dădea întâlnirea cu publicul; spectacolul în sine, în care aveam de atins contra cronometru inima oamenilor din public pentru a ni-i face părtași în actul creator, iar nu doar simpli spectatori. Pentru ca la final, dacă eram norocoși, să primim explozia de aplauze ca pe un potop de ploaie revigorantă de vară, cu rol vindecător și energizant. Și, orice s-ar fi întâmplat, tot acest tumult și toată acestă pasiune ne făcea încă și mai apți pentru creație, mai vii, capabili să mergem încă și mai departe, până la capătul lumii…

În weekend-ul cu pricina aveam un program prestabilit, trebuia să țin un curs. Am declinat invitația cu simț de răspundere și m-am resemnat. Eram mulțumită de alegerea mea rațională și devastată sufletește pentru că mă privam de o reîntâlnire cu pasiunea și cu tinerețea mea. Însă tot vocea mea rațională mă mângâia spunându-mi că ce a fost, a fost, și că cel mai probabil, tinerii aceia pe care nu-i mai văzusem de peste 20 de ani vor fi fiind niște oameni mari și serioși care se întâlnesc o dată pe an, la o șuetă și o bere de reamintire.

Am dus bătălia până în pre-ziua evenimentului când, epuizată de luptă și meticulos perpelită pe jar de reproșurile soțului meu -„Ce e în capul tău? Cum poți să gândești să te lipsești de așa o bucurie?” – am tranșat problema. Ne-am urcat în mașină și am plecat spre Bran, la întilnirea Brigăzii ASE. Cursul putea fi amânat, așa că l-am reprogramat.

Ne-am întâlnit. Cu cei pe care îi știam ne-am regăsit cu caldă și prietenească emoție. Pe cei mai mulți, însă, nu-i știam. Treptat am început să-i descopăr. Numele lor nu-mi spuneau nimic însă pe măsură ce îi descopeream prin porecle, mă luminam la față. În fața mea apăreau „Monștrii Sacrii” , „Legendele” Brigăzii ASE. Erau cei care în anii ‘70 – ‘80 depășiseră nivelul de amatori și aduseseră spectacolul studențesc la nivelul unui Teatru de Revistă, a unui musical. Auzisem ani la rând povești uimitoare despre ei ca textieri, muzicieni și  actori. Performanța lor fusese încununată nu doar de multele premii naționale cîștigate în concursurile studențești, dar și de invitația lui Tudor Vornicu de a realiza un Album Duminical la TVR. Astazi oameni de peste 50 de ani, unii dintre ei chiar în prag de 60, antreprenori de succes, şefi de multinaționale, specialiști în domeniile lor, erau acolo, uniți cu aceleași fire ale unei prietenii vechi și solide care avea la temelie spiritul creator.

N-a durat mult pînă să ne ridicăm de la masă și să ne strângem în jurul pianului. Fiți, coordonatorul și sufletul grupului nostru, și-a luat  locul la comanda trupei și ne-a spus ca o continuare firească a repetițiilor de acum 20 de ani: ”Copii, să vă văd! Atacul este 50% din reușita unui spectacol. Porniți!”. Fetele s-au așezat in linia întâi, băieții, în a doua linie, pianistul a atacat una dintre piesele de referință ale Brigăzii, și a pornit … Spectacolul!

Așezată lateral, am început să cânt, însă după nici câteva acorduri am amuțit pentru că ceea ce se întâmpla sub ochii mei era de-a dreptul miraculos. “Legendele” grupului își adjudecaseră din primul moment inima spectatorilor. Căci deși în fața lor la câțiva metri se afla  zidul alb al restaurantului, pentru ei orizontul era atât de larg încât cuprindea Sala Palatului umplută până la refuz de spectatori. Iar când s-au pornit să cânte și să danseze, energia lor depăsise cu mult granița sălii de spectacol. Îi simțeam trăind pentru a da tot ce aveau mai bun,  „acum ori niciodată!” Erau luminoși, radiau bucurie. Și tot așa, cu fiecare nou moment, cu fiecare cântec, cu fiecare dans.

M-am dat deoparte și am privit întreaga seară cu o admirație fără rest la credința în artă și slujirea ei în modul cel mai înalt, cu pasiune și trăire totală, a unor oameni serioși în toate privințele, dar care fac parte din categoria rară a oamenilor care nu și-au pierdut bucuria de a se juca și de a trăi în prietenie.

Iar dacă, din întâmplare, îi veți auzi pe șefii sau pe colegii voștri spunând că au făcut parte din Brigada ASE, să știți despre ei că în spatele realizărilor profesionale stă mai mult decât competența.

În ei trăiește Pasiunea. Și Prietenia.

Mihaela Gînju
Director executiv Erudio

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.7/5 (3 Voturi)
Despre economiști, altfel4.753
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Tu ce crezi?