Oameni care ne-au influențat destinul

Postat la 10 martie 2014 - in De pus pe gânduri | Tu ce crezi?


În mai puțin de două săptămâni începem Erisma 17! Încă o serie de oameni frumoși, povești autentice și discursuri cu impact la public! Până când ne vom putea răsfăța cu scrierile noilor erismatici, vă oferim spre citire discursul Mihaelei Gînju, primit cu mare emoție de liceenii de la Iulia Hasdeu.

Prima poveste.

Andi și Costică erau prieteni din clasa I. Cei mai buni prieteni. Au făcut școala generală împreună, liceul împreună, la facultate erau, din nou, împreună. În primul an de facultate Costică s-a îndrăgostit, iar pe la jumatatea anului era deja hotărât să se însoare.
Le-a dat vestea părinților care au sărit ca arși: „Dar stai, măi băiete, și mai așteaptă doi-trei ani până să te însori, că ești prea tânăr”. Costică a luat-o ca pe un afront personal. De câteva luni bune era la vârsta majoratului și deja se credea vrednic să-și poarte singur de grijă. Până când să-i mai asculte pe părinți? Până când să i se tot spună ce se face și ce nu se face? Lui, un adult! Le va arăta el, lor, părinților, cine are ultimul cuvânt! Așa că a trecut la acțiune și l-a sunat pe Andi: ”Andi, în mâinile tale stă fericirea mea! Vineri la ora 9 dimineața să vii cu prietena ta la Oficiul Stării Civile ca să-mi fiți martori, căci eu, m-am hotărât, mă însor!”

Andi s-a perpelit o săptămână întreagă. Ce să facă? Să-i spună lui Costică că nu e potrivit să te însori la 18 ani nu avea rost. Costică știa, dar nu voia să recunoască. Să meargă la Oficiul Stării Civile și să-i fie martor… altă dandana. În dimineața zilei de vineri, la ora 8, Andi s-a rugat cerurilor să-i trimită o idee inspirată care să-l facă pe Costică să se răzgândească. A pus mâna pe telefon și l-a sunat. La capătul firului i-a răspuns o voce mică, mică de tot, a lui Costică. Și atunci, ca prin farmec, s-a auzit spunându-i: „Auzi, măi Costică, n-ai vrea tu să ieșim la o plimbare cu bicicletele, așa, pe la 10.00?” O liniște grea s-a așternut pe fir pentru mult timp. Într-un târziu a auzit : „Ba da,… mulțumesc.”

A doua poveste.

Era anul 1992, terminasem facultatea și îmi căutam un loc de muncă. Am fost acceptată ca secretară la firma Arexim. În prima zi de lucru, patronul, Adrian, a intrat în biroul meu ca să facem cunoștință. Eram singură, stingheră și destul de speriată de noua aventură de “Om Mare”. Adrian mi-a urat “Bun Venit” în firmă și mi-a făcut următorul instructaj : “Mihaela, cred ca e important să știi ce aștept eu de la tine: să iei decizii.” Am amuțit! Ce decizii să iau eu, o proaspătă absolventă de facultate care nu știa nimic, nici măcar să folosească telefonul fix cu milioane de butoane pentru interioare. Dar el a continuat imperturbabil. ”Mă aștept ca atunci când te confrunți cu o situație nouă, să gândești și să decizi singură cum trebuie rezolvată. S-ar putea ca prima ta decizie sa fie una proastă. Iar eu să pierd bani de pe urma ei, să zicem, 5.000 lei.” Știu și acum ce am gândit. Că am nimerit în firma unui om plecat cu sorcova. Cum adică să piardă 5.000 lei așa, pe o decizie de-a mea, a unui copil? Păi, apartamentul părinților mei făcea, cel mult, 70.000 lei. Iar dacă ar fi trebuit să aduc bani de acasă pentru deciziile mele, mi-aș fi lăsat familia pe drumuri și îndatorată pentru o viață întreagă! Mâna mi s-a încleștat pe poșetă, iar din ochi am identificat scurt și alert obstacolele care mă despărțeau de ușă. Dar Adi a continuat: ”Dacă o să pierd banii ăștia, să știi că nu o să-ți reproșez nimic. Ci, dimpotrivă, am să aștept ca și a doua oară să iei decizii de capul tău. Probabil că a doua decizie va fi, din nou, una proastă și eu o să pierd, să zicem, 7.000 de lei.” Ei bine, asta întrecea orice fantezie! Nu mai aveam nici o clipă de pierdut, trebuia s-o zbughesc de acolo imediat ce mi s-ar fi ivit prilejul! “Dar eu n-am să-ți fac nici un reproș”, a continuat el imperturbabil. Dimpotrivă, o să te încurajez să iei în continuare decizii pe cont propriu. Și , cel mai probabil, a treia decizie va fi una bună și eu am să câștig de pe urma ta, să zicem, 20.000 lei. Și îți spun toate astea pentru că eu cred cu tărie că oamenii sunt buni și își doresc să fie cât mai buni. Și pentru că eu știu, ca antreprenor, că cine nu încearcă, nu greșește. Și cine nu greșește, nu învață. Ce zici, batem palma?” Acesta a fost prima mea “Induction day” și nici o alta nu s-a mai ridicat la înălțimea ei.

Am rămas în firmă, n-am fugit. Nu mi-a fost ușor să învăț lecția responsabilității. Nu mi-a fost deloc ușor să iau decizii singură. Dar Adrian s-a ținut de cuvânt. Nu mi-a făcut nici un reproș când greșeam. Însă mă facea cu ou si cu oțet când “pasam” problemele. “În biroul meu să vii cu soluții, nu cu probleme. Dacă vii cu o soluție, chiar dacă nu e una potrivită, imi dovedești că ai gândit, putem să ne sfătuim, pot să te ajut să ajungi la o rezolvare. Dacă îmi transferi problemele cu care te confrunți e ca și când m-ai fi angajat tu pe mine să-ți rezolv treburile.” Corect, îmi ziceam, dar mi-a luat mai bine de doi ani până să înțeleg și, mai ales, să aplic.

Lecția predată cu consecvență de Adi m-a marcat pentru tot restul vieții. Am învățat o dată pentru totdeauna că treaba mea este să-mi port singură de grijă, dupa mintea mea și sufletul meu. Și sunt absolut sigură că întreg drumul meu personal și profesional a stat și sub semnul acestei lecții învățate la 22 de ani.

V-am spus două povești reale, de viață, ca să pot introduce una dintre temele care va preocupă pe voi, “Oameni care mi-au influențat destinul”, și ca să vă pot spune cum văd eu acest lucru.

Primul cuvânt pe care trebuie să-l definim este “destinul”. Am ales să vă vorbesc despre destin ca viață trăită pe cont propriu, ca sumă a alegerilor personale. Desigur că în viața noastră își poate face loc și hazardul. Intervenția hazardului nu este, neapărat, un lucru rău. El te trezește la viață, te scoate din rutină, te poate ajuta să te cunoști altfel, mai creativ și mai spontan, și poate deschide orizonturi noi. Dar despre el nu știu să vorbesc. Atunci când ne vom întâlni cu el, fiecare dintre noi îi va face față așa cum se va pricepe mai bine. Pentru asta nu ne putem pregăti înainte.

Iar dacă ne întrebăm dacă “oamenii ne influențează destinul”, n-am nici un dubiu când spun că da, oamenii ne pot influența destinul. Așa cum se vede și din povestea celor doi prieteni, Andi și Costică, și așa cum am trăit și eu una dintre lecțiile învățate de la Adi.

Prin urmare, primul meu mesaj către voi este: aveți mare grijă ce oameni alegeți să urmați, sau să țineți aproape de voi, ca prieteni. Asigurați-vă că sunt înțelepți, că sunt buni, că sunt oameni de caracter. Pentru că da, oamenii ne pot influența destinul.

Dar putem noi, oamenii, să ne conducem viața pas cu pas, să fim tot timpul responsabili, să ținem totul sub control?
Cu siguranță, nu. Dar pot să vă spun una dintre poveștile pe care mi le reamintesc atunci când îmi fuge pământul de sub picioare.

Bunicul meu a făcut războiul ani buni în linia întâi. Acasă lăsase o soție și doi copii mici. Pe front a cunoscut un iluzionist. În momentele de respiro, iluzionistul le abătea gândul de la ororile războiului făcându-le demonstrații de “magie”. Ca să mai iasă din amarul vieții de război, bunicul a învățat să facă la rândul lui câteva numere de iluzionism. De fapt, de prestidigitație. Când l-au scos din linia întâi, pentru că era rănit, și a ajuns undeva în spatele frontului, dădea mici reprezentații de iluzionism în satele pe care le străbăteau. Țăranii îl răsplăteau cu făină și cu brânză, pe care bunicul le ambala și le trimitea acasă, la soție și copii. Mama povestește că pachetele primite de la bunicul erau mană cerească pentru ei, care în restul timpului mâncau pâine mucegăită cu ceapă.

* Trusa de iluzionism a bunicului

Pentru mine, povestea bunicului “înarmat “ cu o trusă de iluzionism pe timp de război pentru a asigura supraviețuirea lui și a familiei lui este una pe care mă sprijin atunci când îmi pierd curajul. Pentru că îmi arată că putem să ne ajutăm pe noi înșine chiar și în vremuri deosebit de grele, uneori cu mijloacele cele mai surprinzătoare.

Extrag din ultima poveste al doilea mesaj către voi. Nu doar oamenii ne influențează destinul, ci și poveștile pe care ni le spunem. Prin urmare, fiți foarte atenți ce povești alegeți să vă spuneți atunci când dați de greu, sau când sunteți în impas.
Fiecare dintre noi întâlnim oameni cu povești puternice. Ei pot fi părinți, bunici, profesori, prieteni sau chiar personaje din cărți. Important este să alegem cu grijă modelele care ne ajută să mergem mai departe, să ne împlinim destinul.

Iar ceea ce rezistă în timp sunt: dragostea, bunătatea, demnitatea, puterea de a înfăptui și umorul (nu ironia!).

Închei spunându-vă să aveți încredere în voi și în valorile voastre. Să gândiți cu mintea voastră și să actionați așa cum vă îndeamnă sufletul. Pentru că și eu cred cu tărie că oamenii sunt buni și își doresc să fie cât mai buni. Iar cei buni reușesc.

Mihaela Gînju
Director executiv Erudio

Prin programul său Erisma – Leadership Creativ Erudio propune dezvoltarea abilităților de leadership prin arte teatrale, scriere creativă, autocunoaștere și vorbire în public.

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 5.0/5 (6 Voturi)
Oameni care ne-au influențat destinul5.056
Dă mai departe:
  • Facebook
  • LinkedIn

Comentarii

Tu ce crezi?