Ce mai facem, ce mai zicem
“Amor cu năbădăi” la Hobbyceiuri
Postat la august 4, 2011 - In categoria Ce mai facem, ce mai zicem, Viața după 6, Video
“Am crescut.
Unii spun că mult.
Știm să răspundem la întrebări complicate și să facem față situațiilor de tot felul.
Din când în când ne amintim să ne și jucăm.
Respirăm adânc și gata. Ieșim pe scenă.
Tot noi suntem, oamenii mari și seriosi pe care îi vedeți făcând o sumedenie de lucruri. Ne-am oprit azi, ca altădată, să ne mai luăm o rație de viață.”
Cuvintele acestea, semnate de Mihaela Feodorof – Feo, pentru prieteni și Veta și Ipingescu, după numele de scenă, au întâmpinat publicul spectacolului “Amor cu năbădăi”. Au trecut trei luni de-atunci și ni s-a făcut deja dor de emoțiile din culise și de vânzoleala din cabine.
Cătălina Filip și Lucian Ene, de la TVR 2 ne-au urmărit timp de două zile în spatele scenei.
Atmosfera dinaintea spectacolului și joaca noastră de-a teatrul a fost surprinsă de camera emisiunii Hobbyceiuri aici.
Gabi Tokacs
Nu te lua prea în serios – Interviu cu Cosmin Alexandru
Postat la iulie 21, 2011 - In categoria Ce mai facem, ce mai zicem, Video
Acum două săptămâni, Cosmin Alexandru a stat de vorbă cu Cristi Lupșa de la Decât o Revistă despre un subiect care le e drag amândurora: creativitatea. Interviul face parte din proiectul Lobul Creativ al Fundației Friends for Friends și DoR.
Puteți vedea discuția dintre ei aici.
Let’s talk/rock in the tower of Babel! :)
Postat la iulie 5, 2010 - In categoria Ce mai facem, ce mai zicem, Scrise de Erismatici
de Carmen Bahrim
Să vorbesc despre participarea mea în primul proiect muzical al trupei Elumni este cumva simplu, dar totuşi greu de concentrat în cuvinte. Ce înseamnă muzica pentru mine, ce sunt oamenii pentru mine? Întrebările se leagă şi poate de aceea au acelaşi răspuns în sufletul meu.
Muzica o simt precum o forţă primară, întotdeuna prezentă, care dezleagă necunoscutele în claritate, lăsând viaţa să danseze goală de orice confuzie în faţa mea. Emoţie, senzaţie, intensitate, sunt toate acolo, fără însă a se opri la atât. Probabil felul în care simt muzica mi-a dictat sau arătat întotdeauna şi poziţia mea faţă de viaţă şi oameni. Singura arta care nu poate fi ignorată de nimeni are această putere pentru mine. Viaţa mea ar fi, pur şi simplu, incompletă fără muzică.
Trupa Elumni este un proiect în care cu toţii ne-am adus contribuţia, greul aparţinând instrumentiştilor. A însemnat timp şi efort pentru fiecare detaliu şi fiecare notă. Dar barierele au fost aproape inexistente, nu ne-am impus nici o rigoare sau vreun şablon în atitudini şi miscări. Fiind totul o reinterpretare, a fost loc, ca la actori, să ne construim singuri personajul, să facem loc implicării individuale. Iar în final rezultatul a fost incredibil: apartenenţa la o trupă de muzica. Chiar dacă pentru o singură seară. Sau nu?
Experienţa de a fi pe o scenă, de a fi în faţa unor oameni care aşteaptă să primească muzică a fost neaşteptat de uimitoare, de plină de greutate. Emoţiile mele nu mai erau doar ale mele, ci se întindeau dincolo, către alţi oameni. Simţind acest dublu sens al muzicii m-am aflat brusc în starea de a înţelege fericirea, diferită de tot ceea ce ştiam, de a fi artist, de a oferi şi de a primi. Iar faptul că muzica formaţiei AC/DC a fost combinată cu cea românească, tradiţională, a adus întreaga modernitate în spaţiul mioritic, aproape de sufletul celor prezenţi.
Am credinţa că nicio emoţie trăită acolo, pe scenă, prin muzică, nu poate fi exagerată prin cuvinte.
Locul II – Trupa noastră: Erisma Elumni
Robert Turcescu – chitară solo – Realizator TV, Realitatea
Dragos Călin – chitara solo – Director general Maersk line
Adi Pop – chitară bas – Business development manager Ecro
Ovidiu Vanghele – baterie, Senior reporter Mediafax
Voce solo: Adi Vascu – KPMG, Director Advisory services
Doru Gînju – National Sales Manager RBC
Voce solo: Cătălin Caia – Indirect Sales Manager Xerox
Backing vocals:
Răzvan Stoenescu, Director general Document
Olimpia Pleşa, Proprietar Opia events
Cip Teleman, Trainer TMI
Alfred Dumitrescu, Director general Lighthouse Marketing
Monica Neumorni – director general Revista Cariere
Carmen Bahrim – CEO Cardif Asigurări
Adriana Iliescu – KPMG, Director Risk Management &Quality
Oana Bornaz – CEO Data Center Solutions
Mădălina Uceanu – Career Advisor, Partener
Gabi Tokacs – Erudio, Manager de program
Coordonator: Miki Ginju, Director executiv Erudio
Cum (nu) s-a terminat Erisma 9
Postat la iunie 21, 2010 - In categoria Ce mai facem, ce mai zicem, Scrise de Erismatici
de Andrei Pitiş
Mă roagă Miki să scriu despre ceremonia de absolvire a Erismei 9 şi despre petrecerea de sfârşit. Cumva, îmi vine greu. De ce? Haideţi să aflăm împreună.
Cum a început totul? Am auzit despre Erisma cu totul întâmplător. La început m-am gândit: încă un training. Am participat la multe, am şi ţinut câteva. Ce mi-ar mai putea aduce încă un training? Apoi m-am uitat pe site şi am fost sedus imediat de oamenii care sunt implicaţi în Erisma. Eu nu cred în programe, în metodologii, în teorii pompoase sau în traininguri importate adeseori din alte ţări. Eu cred în oameni. Şi Erisma asta are, o mulţime de oameni minunaţi, dedicaţi, de calitate. Şi nu doar unul-doi. Ci chiar toţi.
Când am început Erisma, ma socoteam destul de pregătit pentru vorbirea în public, care este scopul declarat al acestui program. Chiar mă simţeam un pic intrus, la prima întâlnire, cand toţi îşi doreau să ajungă să vorbească bine în public. Mi-am dat în curând seama că, într-adevăr, vorbeam bine. Dar eram oare într -adevăr eu cel care vorbea? Eu însumi, fără măşti şi artificii? Mai mult decât orice, la Erisma am învăţat cum să fiu eu. Am învăţat că de emoţiile de vorbit în public nu scapi niciodată, însă le poţi folosi pentru a te regăsi şi a fi chiar tu, profund şi autentic în faţa publicului.
Erisma, în sine, a fost o poveste frumoasă, în care am cunoscut Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, balauri şi zmei. Toţi şi-au dat jos măştile şi şi-au permis să fie ei înşişi. Şi aşa ne-am cunoscut în 9 săptămâni cum ne-ar fi trebuit poate ani în mod normal. Şi vorbesc aici şi de cei care ne-au fost profesori, dar mai ales de colegi, oameni minunaţi împreună cu care cu care am trăit lucruri deosebite şi am creat amintiri pe care le vom avea toată viaţa. Şi cum să marcăm finalul Erismei 9 altfel decât cu un final de poveste? Într-un loc minunat, pe malul Mării Negre, la Constanţa.
Ziua a început cu discursurile de final şi înmânarea diplomelor de absolvire şi a insignelor de Erisma Alumni. Toate discursurile au fost din inimă, demonstrând astfel că toţi ne-am regăsit şi am putut vorbi despre noi, atât în faţa colegilor din promoţia noastră, cât şi din alte promoţii. Erisma Alumni este o comunitate de oameni deosebiţi, cum rar se mai găsesc în zilele noastre.
Imediat după asta, ne-am urcat toţi, prinţi şi prinţese, balauri mari şi mici, la bordul unei corăbii de vis, bricul Mircea, unul dintre cele mai vestite nave şcoală, o corabie construită în 1938. 
Am navigat prin apele liniştite ale Mării Negre, pe o mare un pic ceţoasă, cu delfini înnotând în paralel cu noi atât la babord cât şi la tribord, spre deliciul tuturor.
De cele mai multe ori în grupuri de câte doi până la patru, delfinii săreau din apă şi înnotau cu aceeaşi viteză cu noi. Din când în când, câte un exemplar mai curajos se apropia pănă la câţiva metri să ne vadă mai de aproape. 
Până şi pescăruşii zburau curioşi în jurul catargelor. Ce adunătură pestriţă eram probabil şi pentru delfini, şi pentru pescăruşi! 
Seara, toată lumea antică s-a strâns într-un singur loc.
Erau acolo şi Cezar, şi Deceneu, zei, zeiţe, sirene, toţi puşi pe joacă şi şotii.
A fost şi muzică şi dans şi foarte multă căldură, eram ca nişte prieteni foarte vechi, deşi ne cunoşteam doar de căteva săptămâni. Am spus şi bancuri, şi poveşti, şi toţi eram trişti că se terminase. Dar se terminase oare? De ce nu putem continua?
Şi acum putem să ne întoarcem la întrebarea de ce mi-a fost greu să scriu despre sfârşitul Erismei 9. Pentru că nu înţelegeam. Care sfârşit?
Este doar un nou început, în continuarea Erismei 9. Un loc unic unde te întâlneşti cu oameni deosebiţi, şi acesta este un lucru nepreţuit în lumea în care trăim. Un tărâm de poveste, după Erisma 9.
O Erisma nouă!
