Despre voi

Erisma 17, final de program, început de prietenie

Postat la iunie 19, 2014 - In categoria Ce mai facem, ce mai zicem, Despre voi

Seria 17 a programului Erisma – Leadership Creativ a ajuns la final! Au fost 11 săptămâni intense de cursuri, exerciții, joacă înțeleaptă și discursuri vii, întrupate în semnificații bogate; 11 întâlniri esențiale, care ne-au (re)format, ne-au reîntâlnit cu noi înșine și ne-au revelat unicitatea și valoarea pe care o putem oferi celorlați.

Dincolo de adevărurile personale descoperite sau redescoperite în aceste 3 luni, fiecare dintre noi a primit darul unor prietenii noi și autentice și adevărul apartenenței la insolita familie erismatică.

La asta mă gândeam în dimineața ceremoniei de absolvire, în drum spre Teatrul Elisabeta, unde urma să-i primim la ultima întâlnire săptămânală pe proaspeții absolvenți. N-am fost niciodată stălucită la algebră, dar mereu m-a pasionat poezia cifrelor, așa că, în timp ce îi așteptam să apară și netezeam ultimele detalii organizatorice, mă întrebam cum și dacă putem contabiliza prietenia și emoția pe care le-am câștigat în ultimele 3 luni. 13 cursanți x 12 relații de prietenie pentru fiecare = 156 de relații de prietenie în Erisma 17? Dacă adaugăm noua prietenie dintre erismatici și noi, organizatorii, plus profesorii din program, ajungem la peste 200 de prietenii, nu? O idee năstrușnică, dar interesantă, care ascunde într-o număr rotund o întreagă bogăție de trăiri și de legături nou formate.

Teatrul Elisabeta ne-a primit cu fast. Scena luminată ca la o mare premieră, sala imensă, cu scaune învelite în catifea purpurie, ornamentele din marmură albă de sub balcon, aerul de sărbătoare, care se rostogolea printre rânduri, toate ne-au făcut să simțim ca locul s-a primenit, pentru a se acorda cu noi și a ne onora starea. Am pășit cu emoție către scenă și am început ceremonia de absolvire.

Rând pe rând, erismaticii din seria 17 au urcat pe scenă și ne-au făcut încă un dar. Un ultim discurs, un șuvoi de vorbe meșteșugite, legate într-un mănunchi de emoții calde. Ne-au spus ce au simțit și ce au înțeles despre lumea dinăuntrul și dinafara lor în timpul petrecut printre noi. Ne-au vorbit despre limitele pe care și le-au descoperit, ne-au mărturisit cum s-au luptat cu ele și cât de greu sau de ușor le-au biruit, ne-au fost recunoscători pentru întrebările pe care li le-am prilejuit și ne-au mulțumit pentru cum ne-am îmbogățit reciproc. Am aflat, printre râsete, cum ne vedem unii pe alții în această nouă prietenie, cum ne-am personifica în regnul animal și ce loc am ocupa fiecare la masa unei familii de nebuni frumoși.

Alături de noi au fost Ioana Pârvulescu și Liviu Papadima, profesori în Erisma, precum și absolvenți din seriile anterioare. Fiecare a dăruit noilor erismatici o fărâmă de înțelepciune de viață pusă în câteva vorbe, un sfat, o poveste.

Am onorat finalul ceremoniei cu o urare rostită din spatele paharelor de șampanie și promisiunea de a rămâne împreună. De acum Erisma 17 face parte din comunitatea erismatică și toate năzdrăvăniile pe care le vom pune la cale împreună!
Iar prima dintre ele a fost chiar petrecerea de absolvire de a doua zi. Ne-am întâlnit seara, în haine sclipitoare, conform temei de „Aur și Argint” a petrecerii, și am sărbătorit până înspre dimineață intrarea în comunitate a noilor absolvenți.

Cât despre noi, cei de la Erudio… deja le ducem dorul. Ne lipsește cursul săptămânal, zâmbetele participanților atunci când descoperă ceva și emoțiile lor atunci când trebuie să facă ce n-au mai făcut. Atât de tare, că de abia așteptăm să o luăm de la capăt cu o nouă serie, la toamnă!

Nu știm deocamdată cine vor fi participanții din Erisma 18, dar suntem chiar acum în perioada înscrierilor, așa că îi putem cunoaște în orice moment. Poate chiar tu, citind povestea noastră, te-ai hotărât că vrei să faci parte din ea. Te așteptăm cu drag, să-ți dăruim o experiență memorabilă!

Amalia Cioabă
Manager de program
ERUDIO

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 5.0/5 (1 Vot)

Un spațiu numai al tău

Postat la martie 4, 2014 - In categoria Despre voi, Scrise de Erismatici

Am rugat-o pe Mihaela Feodorof să ne împărtășească câteva gânduri despre experiența ei la Erisma. Am primit de la ea un mănunchi de cuvinte minunat combinate în semnificații și emoții prilejuite de amintirea peripețiilor erismatice. Ne face mare plăcere să împărtășim cu voi emoția cuvintelor Mihaelei.

În lumea corporatistă, unde îmi petrecusem deja mulţi ani, reuşitele şi recunoaşterea se măsurau în cifre. Pasul către spaţiul erismatic a fost o punte care a tradus numerele în litere, iar de aici totul a prins sens.

Îmi amintesc însă, de când eram mică, tare mică, că lumea mea era alcătuită din eroii cărţilor care-mi cădeau în mână. Urechiuşa zburlită, Cuore, Lizuca, d’Artagnan şi mulţi alții îmi erau tovarăşi de călătorii imaginare, pe care le făceam cu viteza cu care reuşeam să leg literele în cuvinte şi apoi să le împletesc în propoziţii şi fraze. Toboganul pe care îmi dădeam drumul cu viteză către lumea cărţilor şi a creativităţii era unul din ce în ce mai înalt pe măsură ce creşteam.

De unde şi până unde, atunci? Cum ai ajuns să te refugiezi într-o multinaţională? Poveştile preferate, reale sau de ficţiune, erau cu şi despre Oameni. Pentru ei cursul vieţii mele avea să fie diferit, o bună perioadă de timp, de ceea ce îmi propusesem atunci când am pornit în aventura numită şi viaţă. Pentru aceşti oameni, cât se poate de reali, câteva mii, am poposit într-o cetate care avea reguli, a se citi proceduri, cu ajutorul cărora am construit mii de poveşti (cariere) profesionale şi alte câteva jocuri de societate (cum ar fi programele de “talente”).

Într-o zi, oglinda din baie părea neglijent ştearsă. Am dat să o lustruiesc, dar tot nu era clară imaginea care se oglindea în ea. Mi-am zis că e doar una din diminețile în care oboseala îşi spune cuvântul şi am plecat pe drumul zilnic. Peste câteva săptămâni, aceeaşi tipă blazată şi robotizată îmi zâmbi mecanic cu noaptea în cap. Ups, asta nu-i de bine, mi-am zis în sinea mea. Aşa că am terminat cât am putut de repede ritualul zilnic, încercând să-i evit privirea.

Ca sa scap de ea, mi-am făcut repede un plan; ce scuze aş avea să nu mă mai văd cu ea. Sigur, agendele pline de întâlniri şi deciziile pompieristice care îmi animau activitatea mă ţineau ocupată în următoarele luni. Cerinţele de toate felurile care curgeau pe email, telefoane şi la ușa biroului erau evidente şi astfel puteam să o evit pe doamna aceea ştearsă care se băga în seamă cu mine.

Cum să o conving totuşi că nu e pe placul meu, că suntem diferite? De ce tocmai mie să-mi caute compania? Te pomeneşti că ei i se pare că ne asemănăm? Ferească sfântul!

Dar cum sunt eu? Căutările răspunsului m-au dus către povestea scurtă, misterioasă chiar, a unei cunoştinte care părea că explodează de entuziasm, bucurie. Tot soarele din lume, era clar, răsărise pe strada ei. Aşa că mi-am luat ca temă să găsesc formula magică care putea să-mi definească, peste ani, cine devenise copila îndrăgostită de oameni şi poveştile lor.

Am păşit curioasă în spaţiul erismatic şi, ca într-un basm, încercările veneau una după alta să mă surprindă. Am început cu scrisul, o îndeletnicire care mult timp a avut sens numai în scopul definirii strategiilor, obiectivelor şi realizărilor profesionale. Când să te întorci la tine, pare că niciun cuvânt din vocabular nu mai are sensul pe care-l cauţi. Şi cum altfel să-ţi scrii povestea decât ajungând în faţa celor care te invită să iei din nou tocul şi călimara şi să “te” scrii. Unde mai pui că musai era să o faci în limba ta, cea în care ai învăţat mai întâi de toate să-ţi plângi necazul şi să te bucuri. Povestea erismatică şi a peripeţiilor prin care treci până când ieşi la suprafaţă în toată splendoarea ta este una foarte personală şi sunt convinsă că fiecare dintre noi, absolvenţii, o demonstrăm după cele trei luni de căutări. O carte care se scrie mereu de opt ani încoace şi în care fiecare capitol este autentic, împlinitor şi luminat de scânteia creativităţii.

Mihaela Feodorof
Managing Partner
Yourway Life&Career Counseling

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.0/5 (4 Voturi)

Cea mai mare provocare din viaţa unui tânăr

Postat la februarie 14, 2014 - In categoria Despre voi, Scrise de Erismatici

În curând începem Erisma 17! Abia aşteptăm să-i cunoaştem pe noii participanţi şi să redescoperim împreună creativitatea. Până atunci, vă oferim o mostră de discurs cu mare priză la public: Alina Dram în faţa elevilor de la Iulia Hasdeu, vorbind despre provocările vârstei tinere.

Multe dintre temele de interes ale elevilor m-au pus pe gânduri , cu aşa intensitate, încât în ultimul moment mi-am schimbat alegerea şi implicit tema.

M-am oprit la “Care ar putea fi cea mai mare provocare din viaţa unui tânăr?” Îmi pare o întrebare uşoară pentru care răspunsul este greu de găsit.

Provocându-mi propriile idei în încercarea de a găsi răspunsuri, mi-a răsunat în minte un singur cuvânt, dar cuvântul vine îmbrăcat în poveste, de aceea vă voi dezvălui concluzia mea la sfârşit.

Pentru a găsi răspunsuri am reformulat întrebarea, dar s-au născut şi alte întrebări odată cu aceasta. Este oare o singură provocare în viaţa unui tânăr, care poate avea acest calificativ de “cea mai mare“? Care este cea mai dificilă? “Iau BAC-ul?” “La ce facultate să studiez mai departe?” “Să mă apuc de fumat, ca să pot face parte dintr-un grup?“ „Să-mi schimb opţiunile muzicale, ca să pot face parte dintr-un grup?“ „Cum să mă îmbrac ca să pot face parte dintr-un grup?“ Şi eu am avut aceste provocări. Mi-a fost o frică teribilă când am dat examenul la BAC, mai ales că a debutat cu un 7 la oral la limba română. Între timp sistemul de notare s-a modificat, elevii primind acum calificative. După aceasta “traumă“, am decis să nu mai repet deloc materia pentru examenul scris, însă contrar propriilor aşteptări, am luat 9.75. Relaxarea emoţională a fost de mare ajutor, întrucât mi-a lăsat propria creativitate să se desfăşoare.

Dar a trecut BAC-ul, urma examenul la facultate. Din punctul meu de vedere, sistemul de învăţământ românesc nu este concentrat pe descoperirea talentelor fiecăruia dintre noi şi apoi pe dezvoltarea acestora în vederea alegerii unei meserii. Sunt o serie de facultăţi clar delimitate ca domenii. Dar decizia unui tânăr de a-şi alege o profesie, plecând de la o materie preferată, devine foarte grea şi şansele de a alege un drum conjunctural sunt în egală măsură mari. Pe o astfel de alegere se bazează modul în care îţi petreci următorii ani din viaţă. Cum timpul este cea mai de preţ resursă, neregenerabilă, pe care o avem, să alegi un drum în viaţă care nu te va face fericit te pune mult pe gânduri. Eu am oscilat între arhitectură şi ASE pentru că amândouă aveau la bază matematica, iar eu iubesc matematica. Dar cele două profesii mergeau în direcţii total diferite şi alegerea mea a fost una de conjunctură. Am ales ASE întrucât era mai simplu. Am ales Bucureşti pentru ca examenul era test grilă.

Însă nu trebuie să dezarmăm când opţiunile nu sunt foarte multe. Cred că provocarea adevarată nu este să alegi facultatea, ci să-ţi identifici talentul, la ce crezi tu că eşti bun şi faci cu pasiune. Iar pentru asta trebuie să fii deschis la oportunităţi. Am decis să mă urc în trenurile care au trecut prin gara mea şi nu am spus NU provocărilor. Le-am îmbrăţişat fara teamă în încercarea de a mă autodescoperi.

Eram la ASE în anul IV, facultatea de Contabilitate şi informatică de gestiune şi mi-am pierdut bursa, aşa încât am decis să mă angajez. Un aspect negativ m-a determinat să ies din zona de confort. Şi astfel mi-am întâlnit meseria pe care o practic de 12 ani, cea de achizitor. Sunt un negustor modern. Aleg produse, negociez cu producătorii preţurile şi condiţiile în care le cumpăr, le promovez, fac bugete, stabilesc politici de preţ. Îmi place ce fac pentru că este un domeniu dinamic, intru în contact cu mulţi oameni împreună cu care creez plus valoare, iar calităţile mele sunt potenţate şi dezvoltate. La bază nu mai este analiza matematică, limitele sau integralele. Este logica şi algebra, empatia şi multă pasiune. În facultatea pe care am urmat-o, Contabilitatea în speţă, pasiunea nu este ingredientul principal, dar asta nu m-a oprit să-mi descopăr talentul. Aceasta este una din marile provocări, să-ţi descoperi talentul şi pasiunea.

În întrebările multiple referitoare la provocările cărora tinerii trebuie să le facă faţă se încadrează şi cele legate de sistemul de valori.
Ne apucăm de fumat, ne îmbrăcăm diferit şi aşa mai departe. Am mers şi pe drumul ăsta, am fumat timp de 10 ani şi chiar dacă nu mai fumez, tot fumătoare sunt. Am făcut asta ca să fac parte din gaşca cu care plecam de la ore. Respect pentru cei care au ales să facă un sport! Eu am ales calea sportului mai târziu şi sincer, chiar dacă sună a sfat, e unul din sfaturile pe care mi-ar fi plăcut să-l aud des şi să¬-l urmez mai devreme. Faceţi sport!

Provocările legate de felul cum decidem să ne trăim fiecare zi au efecte imediate asupra vieţii noastre. Iar până la urmă ce este viaţa noastră? Prezentul pe care ni-l creăm singuri în fiecare moment. Am identificat două categorii de provocări ale fiecărei zile: cele care îmi plac dar au un grad de dificultate şi provocări care nu-mi plac, dar sunt folositoare, pentru că felul în care decid să acţionez mă defineşte ca om. Provocare a fost pentru mine să vin la acest curs, să încerc să fac sport în fiecare săptămână, să nu judec oamenii, să stau mai puţin pe Facebook, să nu mă uit la televizor şi să citesc. Provocările mai puţin plăcute sunt când mă supără cineva şi ego-ul meu este lezat, felul cum acţionez si mai alec cum decid să nu reacţionez faţă de un coleg, prieten sau faţă de un partener la traficul de dimineaţă în drumul către serviciu. Toate aceste procese decizionale declanşate de provocările zilnice mă ajută să pot lua decizii referitoare la provocările importante.

Şi astfel răspunsul la întrebarea iniţială, de care aminteam că vrea să vină însoţit de poveste, este că: CEA MAI MARE PROVOCARE din viaţa unui tânăr este URMĂTOAREA!

Alina Dram
Director de achiziţii la Kaufland
Erisma 16

VN:F [1.8.8_1072]
Rating: 4.5/5 (2 Voturi)